Se considera etapa sau perioada de sugar mic, perioada primelor luni de viata, in care poate fi cuprinsa si cea neonatala.
Ritmul cresterii in greutate al sugarului este foarte accelerat in primele 4 luni. Sugarul acumuleaza cu fiecare luna un plus de 750 g-800 g, incat la sfarsitul perioadei el creste in greutate cu 3000-3400 g, dublandu-si obisnuit greutatea de la nastere.
Sugarul eutrofic inregistreaza un ritm zilnic de crestere in greutate de 25-30 g, cel alimentat natural prezentand o crestere constanta si uniforma.
Cresterea in lungime, de aproximativ 4-5 cm din prima luna, este continuata cu cate 2-3 cm in lunile urmatoare, astfel, fata de cei 50 cm de la nastere, talia lui este, la sfarsitul primelor 4 luni, de 61-63 cm, cu o diferenta de 1-2 cm in minus la fetite.
Cresterea in lungime intereseaza toate segmentele corpului, cel mai mult insa segmentele distale. Incepe treptat sa se detaseze, in ritmul cresterii, segmentul inferior fata de cel superior.
Circumferintele craniana si toracica cresc in medie cu 1-1,5 cm pe luna, cea craniana mentinandu-si diferenta in plus fata de cea toracica.
La sfarsitul primelor 4 luni de viata, sugarul eutrofic cu o stare buna de sanatate, asigurata printr-o alimentatie corecta si ingrijiri corespunzatoare, cantareste in jur de 6000-6800 g si masoara 61-63 cm.
Supravegherea cresterii in lungime si greutate a sugarului, prin masuratori periodice, are o importanta deosebita pentru aprecierea starii lui de sanatate.
Toate aceste date este bine sa fie notate apoi intr-un carnet de sanatate al copilului, impreuna si cu alte date legate de dezvoltarea lui, fie sub forma unor grafice, fie ca atare, in fila respectiva a varstei corespunzatoare.
Masurarea taliei si a unor perimetre se vor efectua la inceputul fiecarei luni.
Ritmul cantaririlor in primele saptamani, in perioada in care secretia lactata nu s-a definitivat inca, trebuie sa fie cel putin saptamanal, apoi cel putin odata la 10-14 zile, pentru a putea fi descoperite din timp eventuale deficite, care de cele mai multe ori se datoreaza unui aport alimentar insuficient.
In conditiile alimentatiei naturale si al unui ritm nesatisfacator al cresterii in greutate, trebuie efectuata proba suptului, repetata apoi cateva zile.
Proba suptului se va efectua obligatoriu la toate mesele de peste zi si consta din cantarirea sugarului asa cum este infasat inainte si dupa fiecare supt, calculandu-se diferenta dintre cele doua cantariri. Diferenta rezultata de la toate mesele se va insuma in vederea cunoasterii precise a intregii cantitati de lapte ingerat in 24 ore.
Cresterea si dezvoltarea sugarului si in mod deosebit cresterea in greutate, mai ales in primele 2-3 luni, se face pe seama tesuturilor organelor si aparatelor sale.
Din cele 25-30 g acumulate zilnic in greutate, in jur de 5 g sunt detinute de sinteza proteica si 18 g de scheletul hidric celular pentru metabolismul si sinteza fiecarui gram de proteina fiind necesara energia echivalenta a 30-35 de calorii.
Constructia tisulara accentuata, realizata de catre metabolismul celular foarte intens, intereseaza cu precadere sistemul nervos central, respectiv in jur de 2-3 g sau 10% din rata totala de crestere zilnica. Astfel materialul nutritiv necesar constructiei trebuie asigurat prin aportul permanent al unei ratii alimentare optime si echilibrate, adaptata capacitatii diastazice digestive la aceasta varsta.
Aportul insuficient proteic si in acizi aminati, precum si cel caloric duce de indata la instalarea distrofiei cu toate repercusiunile sale imediate, legate de scaderea tolerantei digestive si de cresterea deosebita a riscurilor unei patologii infectioase grave.
Distrofia instituita in primele luni de viata se recupereaza cu dificultate, iar consecintele insuficientei in acizi aminati si galactoza ideal asigurate prin laptele matern, se vor repercuta mult mai tarziu printr-un deficit si tulburari de ordin psiho-intelectual.
Cresterea in greutate se face si pe seama dezvoltarii tesutului celular subcutanat care se depune in ordine pe fata, torace, abdomen si membre, dand forma si rotunjimea pliurilor, grosimea si consistenta ferma a turgorului, specifice sugarului eutrofic si cu rol deosebit de protectie a termolizei.
In aceasta perioada aspectul sugarului se schimba de la o saptamana la alta nu numai prin cele aproape 200 g pe care le acumuleaza. Din luna a doua tegumentele incep sa-si capete culoarea lor de roz specific. Fata se rotunjeste, iar varful nasului se inalta usor, barbia sprijinindu-se pe un pliu mai evident de tesut grasos.
In lunile urmatoare tesutul gras, repartizat armonios si in ordinea amintita, creste in consistenta, devine bine reprezentat, pliurile sunt mai numeroase, iar grosimea si persistenta turgorului devin convingatoare.
Concomitent
sugarul prezinta o dezvoltare neuro-psihica insemnata. Isi reduce treptat din somnul sau. Daca nou-nascutului dormea mai tot timpul, de la sfarsitul acestei perioade somnul de peste zi este intrerupt de starile de veghe, care in mod treptat incep sa se prelungeasca.
In aceasta perioada nevoile de somn sunt de 19-20 ore din cele 24 de ore ale unei zile.
Este important de retinut faptul ca din aceasta perioada trebuie realizat sugarului un program de viata ordonat, astfel incat somnul prelungit din cursul zilei sa nu determine posibilitatea ca perioada de veghe sa se desfasoare in cursul noptii si sa faca imposibila odihna mamei. Adeseori persoanele ce ingrijesc copilul, preocupate de treburile gospodaresti, neglijeaza aceste aspecte.
Sugarul devine din ce in ce mai prezent in mediul sau.
Fata de reactiile initiale de raspuns prin clipit, tipat si plans, si miscarile globale, vermiculare ale intregului corp la semnalele puternice luminoase sau auditive, in aceasta perioada, sugarul devine atent la zgomotele si vocile din jur, incepe sa urmareasca cu privirea, gungureste si raspunde prin suras mimicii senine si plina de afectiune a mamei, sau plange cu vigoare si insistenta atunci cand nu ii convine ceva.
Spre sfarsitul perioadei, el incepe sa diferentieze persoanele adulte cunoscute de cele necunoscute, coordonandu-si intr-o masura miscarile capului si privirea in directia din care percepe zgomotele, sa urmareasca obiectele in miscare sau cele viu colorate, mai ales in rosu sau galben, precum si persoanele din jur. Incepe sa-si recunoasca propriul corp, privindu-si atent si indelungat mainile sale. Exploreaza cu destula atentie mediul inconjurator. Isi manifesta cu mai multa energie dorinta de a fi luat in brate. Activitatile constiente se schiteaza progresiv. Are loc totodata dezvoltarea afectiva, care in cadrul binomului mama-copil, isi gaseste cele mai trainice legaturi prin alimentatia naturala.
Dezvoltarea motorie cunoaste de asemenea un ritm relativ intens. Pozitia in flexie a sugarului, catre varsta de 2 luni, devine intermediara in semiflexie si semiextensie, ca dupa 3 luni sa ramana in extensie.
Se dezvolta tonusul muscular, mentionandu-se cel de opozitie, care se sterge foarte lent. Pe la varsta de 2 luni isi tine drept si stabil capul, dar inca poate cadea pe spate; culcat in pozitie ventrala, intre prima si a doua luna si-l departeaza de pe planul patului si il intoarce intr-o parte, ca dupa doua luni sa inceapa sa-si ridice, odata cu capul, umerii si toracele. Dupa 3 luni sugarul isi tine bine capul.
Se anunta dezvoltarea progresiva a miscarilor membrelor superioare care se produce de la radacina membrelor spre extremitati, intre 3-4 luni sugarul foloseste umerii. Putin mai tarziu apar miscarile de prono-supinatie, putand apuca apoi cu mana un obiect prin folosirea degetului mic si eminentei hipotenare.
Incepe sa-si desfaca degetele mainilor si sa se agate pentru a se ridica in picioare. Pe la 4 luni incearca sa sada si poate sta in sezut catva timp sprijinit intre perne.
Reflexele arhaice se sterg progresiv, cele mai multe dintre ele disparand odata cu sfarsitul perioadei.
Reflexele rotuliene, dupa varsta de 2 luni, sunt foarte vii.
Formarea din aceasta perioada a unor reflexe conditionate are o deosebita importanta. Elaborarea lor cat mai timpurie isi aduce o contributie nemijlocita in organizarea adecvata a unui program de viata, intervenind in formarea stereotipului dinamic impus de orarul meselor si starile de veghe.
Totodata formarea unor reflexe conditionate legate de programul meselor, contribuie la intarirea reflexului suptului si a cresterii la mama a secretiei lactate.
Bunele deprinderi se pot forma si intari tot din aceasta etapa, prin organizarea ordonata a unui program de viata si de respectare, in succesiunea lor, a activitatilor desfasurate.
In perioada de sugar mic are loc de asemenea o dezvoltare progresiva morfofunctionala si a altor aparate si sisteme.
Activitatea si capacitatea functiei digestive, precum si nevoile nutritive ale sugarului la aceasta varsta trebuie bine cunoscute, dezvoltarea lui normala actuala si ulterioara fiind direct conditionate de aportul nutritiv realizat.
Specific acestei perioade ii este alimentatia exclusiv lactata, functia digestiva fiind genetic adaptata componentelor laptelui matern care ii satisface sugarului aproape integral nevoile nutritive atat din punct de vedere calitativ cat si cantitativ.
Nevoile zilnice nutritive in aceasta perioada sunt foarte crescute.
Daca nou-nascutului in prima saptamana trebuie sa i se acopere un necesar zilnic de 60-80 cal./kg corp greutate si apoi de 120 calorii, iar prematurului de 140 cal./kg corp,
in urmatoarele luni nevoile calorice sunt de 110-120 cal./kg corp greutate si in 24 ore, iar in
luna a 4-a de 100-110 calorii.
La o ratie de sub 30 cal./kg corp greutate sugarul intra in autoconsumatie.
Ratia calorica va fi acoperita 45-50% prin glucide, 40-45% prin lipide, iar 15-18% de catre proteine.
In aceasta perioada nevoile zilnice si pe kg corp greutate sunt de: 10-12 g in glucide; 4 g in lipide, din care 5% din ratia totala calorica si 10% din ratia lipidica sa fie asigurate de catre ac. linoleic; iar
in proteine de 3-4 g, respectiv 0,30-0,25 g de azot. Minimumul proteic zilnic este de 1,5 g. Aportul proteic trebuie satisfacut si prin acoperirea integrala a tuturor nevoilor in acizii aminati esentiali.
Nevoile in apa ale sugarului la aceasta varsta sunt mult crescute. Ele sunt determinate de catre activitatea intensa metabolica pe care o desfasoara apa in procesele de biosinteza celulara, ale termolizei si diurezei, intreaga cantitate de apa extracelulara fiind reimprospatata in decurs de 48 ore, fata de cele 7 zile necesare adultului. In acelasi timp pierderile de apa si electroliti sunt mai accentuate datorita activitatii reduse de concentrare a functiei renale si respectiv a pierderilor unor cantitati mai mari pe aceasta cale, a perspiratiei mai intense prin frecventa respiratorie mai accelerata si prin scaunele mai numeroase, cantitativ mai mari si foarte bogate in apa.
Sugarul si mai ales cel mic, poate cu multa usurinta sa intre intr-un sindrom de deshidratare cand aportul hidric nu este satisfacator sau pierderile de apa sunt prea mari.
Un aport hidric insuficient in timp angajeaza nefavorabil procesele cresterii.
O deshidratare acuta si accentuata de peste 10% din greutatea sugarului are un caracter de mare gravitate, determinand toxicoza. O deshidratare de peste 20% este incompatibila cu viata.
Ratia zilnica necesara in apa este in medie de 120-150 ml/kg corp, dar nevoile mai pot fi conditionate si de temperatura din mediu, anotimp, sau starile febrile ale sugarului.
Alimentatia exclusiv lactata, specifica acestei perioade, chiar pentru laptele uman
dupa varsta de 3 luni nu mai este suficienta prin aportul sarac in saruri minerale si fier, iar cel proteic aflat la limitele sale inferioare. La prematuri aceste nevoi trebuie compensate si mai devreme.
Carenta in vitamina D se resimte inca de la nastere, profilaxia rahitismului impunand o acoperire zilnica, printr-un aport de vitamina D de 1000-1500 U. O.M.S. recomanda 400-800 U zilnic. De altfel profilaxia rahitismului trebuie inceputa din cursul sarcinii, continuata cel mai tarziu in a 9-a zi dupa nastere si apoi prin doze aditionate si administrate la intervale de timp, cel mult in primele luni de viata, dupa care este de preferat sa se administreze zilnic cantitatea minima necesara de vitamina D.
Acoperirea corecta a nevoilor cantitative poate fi apreciata imediat si in buna masura prin intermediul apetitului si cresterea normala in greutate a sugarului.
Activitatea digestiva se dezvolta progresiv. In primele 2 luni se mentine toleranta redusa fata de grasimile laptelui de vaca.
Treptat, dar in mod incomplet,
creste activitatea digestiva amilolitica, care numai dupa varsta de 4 luni va permite introducerea fainosului in lapte.
Dupa varsta de o luna, in conditiile alimentatiei artificiale sau mixte cu lapte praf sau de vaca, trebuie totusi introdus, amidonul sub forma de mucilagiu de orez 2-3%, ca cel de al doilea glucid, precum si ca lichid de dilutie sau de resuspendare a laptelui de vaca sau a laptelui praf integral, pentru rolul pe care il are de coloid de protectie privind coagularea si digestia cazeinei.
Mai este de retinut si faptul ca
activitatea digestiva proteolitica, in aceasta etapa,
are o capacitate satisfacatoare de a face fata digestiei acelor proteine asemanatoare cu cele din laptele matern.
Totodata durata digestiei si a tranzitului intestinal la sugarul mic prezinta o anumita caracteristica ce difera in raport si cu alimentatia lui.
Pe cand timpul gastric este mai prelungit, peristaltica si tranzitului intestinal sunt mai accelerate.
Alimentatia artificiala prelungeste staza gastrica si intestinala, mai ales daca nu s-au efectuat modificari sau inlocuiri in continutul si calitatea substantelor nutritive ale preparatelor sau produselor dietetice folosite.
Actul suptului dupa primele saptamani de viata devine foarte viguros, sugarul obtinandu-si in primele 7-10 minute aproape intreaga cantitate de lapte.
Din luna a 3-a-4-a creste secretia salivara, odata cu cresterea secretiei lacrimale si activitatea secretorie a glandelor sudoripare.
Secretia salivara abia la sfarsitul lunii a 4-a devine abundenta si satisfacatoare activitatii proceselor de digestie si pentru pregatirea eruptiei dentare.
Orificiul cardiei se mentine larg deschis cu un sfincter slab care va permite in peristola producerea eructatiei si antrenarea regurgitarii unei cantitati de lapte.
Orificiul piloric, spre deosebire de cel al cardiei, prezinta o activitate mult mai intensa, uneori imbracand la aceste varste un caracter spastic insotit de varsaturi in jet, imediat dupa pranzuri.
Accelerarea peristalticii intestinale, obisnuit
se intalneste ca o manifestare a tolerantei scazute a unor sugari fata de cantitatea crescuta in lactoza a laptelui matern sau a unor produse lactate umanizate,
exteriorizandu-se clinic prin diareea prandiala ce consta din agitatie, colici abdominale si scaune apoase, intens acide, emise exploziv in timpul suptului.
Eritemul fesier se datoreaza tocmai caracterului intens acid al acestor scaune.
Diareea prandiala nu trebuie niciodata confundata cu o boala diareica infectioasa, iar tratamentul ei beneficiaza din plin de o medicatie alcalinizata a tranzitului intestinal prin administrarea carbonatului de calciu, un varf de cutit la fiecare masa sau a unui pachet de 0,25 g, de 3-4 ori pe zi. Se mai poate asocia si o medicatie antispastica.
Diareea prandiala nu reprezinta un motiv de renuntare la alimentatia naturala. Daca terapeutica nu determina o corectare a tulburarilor amintite, se poate recurge la administrarea in supliment a unui preparat dietetic.
Capacitatea stomacului creste foarte repede, chiar din primele zile dupa nastere, ajungand astfel de la 30-40 cc cat este la nastere, la 90 cc dupa doua saptamani si in jur de 180-200 cc la 4 luni.
Este bine ca dupa perioada primelor saptamani de viata sa se treaca direct la un program de 5 mese in 24 ore, la 4 ore interval fiecare pranz si cu o pauza de noapte de 8 ore, daca suptul este viguros iar mama are o cantitate suficienta de lapte.
Din luna a doua de viata acest program este cel mai convenabil si este obligatoriu in conditiile alimentatiei artificiale.
Asigurarea unei alimentatii corecte, contribuind direct la dezvoltarea normala a sugarului, determina in acelasi timp si o crestere a tolerantei digestive, care la aceasta varsta poate fi influentata repede si in mod nefavorabil de catre alimentele introduse intempestiv, sau in conditii de boala si mai ales in cursul bolii diareice, dupa cum, sugarii mici si cu handicapuri au o toleranta digestiva limitata si foarte labila.
Alimentatia artificiala din acest punct de vedere obliga cunoasterea si respectarea cu strictete a normelor prin care trebuiesc evitate numeroasele riscuri legate de labilitatea tolerantei digestive si a celor foarte crescute de ordin infectios.
Sugarul alimentat natural prezinta un tranzit intestinal mai accelerat. Scaunele lui sunt mai numeroase, respectiv 3-4 pe zi in primele luni, reducandu-se apoi ca numar.
Culoarea lor este galbena-aurie, prezentand aspectul de jumari de ou. Consistenta lor este a unei paste omogene. Mirosul lor este usor acru si au o reactie usor acida. Flora lor microbiana, este determinata de catre cea intestinala, in care predomina flora bifidogena, conditionata de catre factorul bifidogen specific numai laptelui matern. Flora bifidogena intestinala ii confera sugarului alimentat natural o protectie bacteriologica deosebita.
Rareori sugarul alimentat la san poate prezenta o constipatie.
In raport de dezvoltarea lui se ridica problema unei supra sau subalimentatii.
Sugarul alimentat artificial cu lapte de vaca sau lapte praf integral prezinta un tranzit intestinal mai incetinit, adeseori cu tendinta spre constipatie. Numarul scaunelor este de 1-2 in 24 ore. Ele sunt de culoare galben deschis, au o consistenta mai crescuta si sunt eliminate in cantitate mai mare. Prezinta un miros fad sau usor fetid, iar reactia lor chimica este neutra sau cu tendinta alcalina. Flora microbiana care predomina este gram negativa, fie de fermentatie, fie de putrefactie.
Sugarul alimentat artificial cu produse lactate umanizate prezinta un tranzit intestinal apropiat de al sugarului alimentat natural. Scaunele lui sunt asemanatoare cu scaunele sugarului alimentat la san, prin numarul si consistenta lor. Aspectul lor nu este insa asemenea jumarilor de ou si chiar daca reactia lor chimica poate fi usor acida, iar flora microbiana predominenta de tipul florei gram pozitive, scaunele lui sunt lipsite de flora bifidogena.
Riscul aparitiei bolii diareice in cursul alimentatiei naturale este foarte rar si, din acest punct de vedere, supravegherea numarului si caracterului scaunelor la aceasta categorie de sugari este mai putin semnificativa, pe cand
la sugarul alimentat artificial urmarirea numarului si aspectului lor este obligatorie. Se va putea aprecia mai devreme la acesti copii posibilitatea aparitiei unor tulburari de nutritie. Aceste tulburari sunt obisnuit consecinta unor ratii alimentare neechilibrate, fie printr-un exces glucidic si aport sarac in proteine, fie numai printr-un aport insuficient glucidic. Boala diareica este cea mai de temut, prin frecventa si caracterul ei de mare gravitate.
Ea se mentine inca, printre sugarii alimentati artificial, cu un potential foarte ridicat, reprezentand o cauza dominanta de morbiditate si mortalitate.
Activitatea respiratorie in aceasta perioada este satisfacatoare, dar se exercita cu multe imperfectiuni, sugarul mic aflandu-se, dupa cum s-a mai aratat, intr-o relativa insuficienta respiratorie.
Limitarea desfasurarii unei activitati competente este determinata de catre particularitatile morfofunctionale pe care le prezinta in continuare aparatul respirator al sugarului mic.
Astfel cutia toracica la aceasta varsta este mai putin extensibila din cauza pozitiei, formei si mobilitatii coastelor si a slabei dezvoltari a musculaturii toracice, iar capacitatea sa este mai redusa pentru continutul pulmonar, datorita pozitiei inalte a diafragmului, pe de o parte cat si faptului ca mediastinul si organele care il alcatuiesc ocupa un loc relativ mai mare in aceasta cusca.
Prin pozitia in decubit dorsal, obisnuita sugarului mic, capacitatea toracica este si mai redusa, prin ridicarea diafragmului de catre continutul abdominal, reducandu-se si mai mult capacitatea reziduala functionala pulmonara si in mod deosebit volumul rezidual. Regiunea paravertebrala reprezinta in acelasi timp o adevarata zona, asa-zisa fiziologica de hipotelectazie.
Are loc, in primele luni de viata, sporirea volumului plamanilor, dar numarul acinilor pulmonari, unitatea de fapt morfofunctionala a schimburilor respiratorii, este inca foarte redus si astfel aceasta suprafata respiratorie poate face fata numai unor solicitari limitate.
Masa pulmonara este reprezentata de asemenea si de catre tesutul interstitial foarte bine reprezentat, in dauna suprafetei alveolare, si care este compus in principal din tesutul conjunctiv peribronho-vascular.
La aceasta varsta si mult dupa aceea, interstitiul pulmonar este foarte abundent in tesut conjunctiv, pe cand tesutul elastic este putin dezvoltat, iar fibrele de reticulina sunt subtiri si putin rezistente.
Reteaua capilara este foarte dezvoltata, participand intens in cursul proceselor patologice ce intereseaza interstitiul pulmonar, cel mai interesat in aceste procese fiind tesutul conjunctiv vascular perialveolar.
Interstitiul pulmonar, prin abundenta lui, participa activ in procesele inflamatorii pulmonare reducand si mai mult, in aceste conditii, suprafata alveolara respiratorie.
Activitatea respiratorie a sugarului mic este conditionata in continuare de catre rezistentele vasculare si pulmonare prea mari si care reduc in mod semnificativ circulatia pulmonara in cursul destinderii respiratorii. Totodata sugarul are o slaba complianta pulmonara.
Capilarizarea alveolelor, la aceste varste fiind totusi inadecvata, contribuie in plus la limitarea schimburilor respiratorii.
Productia si utilizarea surfactantului pot fi de asemenea cu usurinta influentate in stari de boala si astfel valorile egale ale presiunilor intraalveolare sa se modifice in mod defavorabil.
In conditii fiziologice, activitatea ventilatorie este de 10 ori mai mare la sugar decat la adult.
Toate aceste cauze determina un echilibru respirator instabil, cu valori mult mai mici ale raporturilor dintre volumele respiratorii si suprafata corporala. Sugarul mic prezinta o limitare a capacitatii functionale si mai ales a celei de compensare pulmonara.
Actul respirator este astfel deficitar, cu o capacitate compensatorie limitata cu toata frecventa crescuta a ritmului respirator.
Respiratia se mentine superficiala, de tip abdominal, modificandu-si cu usurinta ritmul si caracterul sau in cursul starilor febrile si a infectiilor de cai respiratorii.
Cu totul deosebit ii sunt sugarului mic unele particularitati pe care le prezinta caile respiratorii superioare prin pozitia, calibrarile si structura lor histologica.
Sunt de subliniat astfel: imperfecta dezvoltare a cailor nazale; pozitia inalta si conformatia laringelui; bogatia in tesutul limfatic ce tapeteaza intregul holofaringe; caracteristicile traheii si ale bronsiilor prin elasticitatea lor mai redusa si lipsite de protectia IgA de suprafata secretate obisnuit de celulele mucoaselor lor.
Din aceste motive sugarul respira numai pe nas si cu mare dificultate si numai in situatii deosebite, poate respira pe gura. El poate in acelasi timp cu actul suptului sa si respire, dar orice obstacol nazal face dificil suptul.
Laringele, prin pozitia sa inalta, unghiul „mort” pe care il formeaza cu faringele posterior, aproape de 90°, ca si prin conformatia sa, optureaza mult circulatia aerului, prezentandu-se ca un adevarat obstacol in conditiile unei insuficiente respiratorii de cauza pulmonara sau ca un sindrom obstructiv dramatic in cadrul unor procese inflamatorii locale.
Infectiile de cai respiratorii superioare intereseaza in egala masura toate componentele acestor cai si cu usurinta cuprind si caile descendente.
Infectiile de cai respiratorii superioare de cele mai multe ori sunt determinate de catre virsusul sincitial, mixovirusuri, adenovirusuri, virusurile pseudogripale etc.
Pneumopatiile sugarului mic pot fi determinate de aceleasi virusuri, inscriindu-se cu predominenta in randul factorilor lor etiologici si infectiile bacteriene cu pneumococ streptococ, stafilococ patogen, enterococ sau cu germeni din flora gram negativa.
Este de retinut ca o parte insemnata a particularitatilor pe care le prezinta activitatea respiratorie din perioada de sugar mic se continua si pe parcursul primului an de viata, unele dintre ele intalnindu-se si in perioada de copil mic.
Activitatea cardio-circulatorie precum si functia renala in perioada de sugar mic se desfasoara in mod adecvat, in raport direct cu conditiile, stadiul si dezvoltarea progresiva morfofunctionala a acestor aparate, sugarul mic, din acest punct de vedere, diferentiindu-se cu putin de particularitatile pe care le prezinta nou-nascutul in perioada sa tardiva.
Spre sfarsitul lunii a 4-a sugarul eutrofic se apropie din ce in ce mai mult de sugarul de varsta mijlocie.
Aceasta trecere se remarca in mod deosebit prin transformarile somatice si psihomotorii pe care sugarul le parcurge.
