Incontinenta urinara este o afectiune des intalnita, astfel ca peste 25% din femeile cu varste cuprinse intre 18 si 80 ani sufera de aceasta conditie. Procentul poate fi chiar mai mare din cauza subdiagnosticarii. Se defineste ca pierderea de urina prin uretra in timpul efortului sau ca urmare imperioasa de a urina care nu poate fi controlata. Astfel, incontinenta poate fi de doua feluri: incontinenta de efort si incontinenta prin imperiozitate.
De ce apare incontinenta urinara de efort?
Cauza incontinentei urinare de efort (IUE) este anatomica si consta in slabirea sistemului de sustinere al uretrei sau in alterarea anatomica a uretrei.
Slabirea structurii pelvice poate avea diferite cauze:
sarcina - greutatea din ce in ce mai mare a fatului si a lichidului amniotic supune planseul pelvic la un stres sporit; de asemenea muschii pelvici au rezistenta din ce in ce mai mica, organismul pregatindu-se pentru nastere.
nasterea - in cadrul unei nasteri pe cale naturala structurile planseului pelvic sunt suprasolicitate; dupa nastere, ele nu se refac in totalitate.
obezitatea - studiile arata ca femeile supraponderale au un risc de doua ori mai mare de a dezvolta incontinenta urinara de efort fata de celelalte.
tusea cronica - supune planseul pelvin la cresteri repetate ale presiunii intraabdominale accelerand procesul de slabire a structurilor acestuia.
menopauza - odata cu scaderea nivelului de estrogeni dupa instalarea menopauzei apare si slabirea accelerata a fasciilor planseului pelvic. Afectiunea este progresiva, odata declansata, nu se amelioreaza spontan. Important: cand apar primele semne, mergeti la un consult de specialitate.
Cum se pune diagnosticul?
Incontinenta urinara este o afectiune frecventa, totusi majoritatea pacientelor nu amintesc despre aceasta medicului lor, ele ramanand nediagnosticate perioade mari de timp. Facandu-si programarea la un medic specializat in defectele de statica pelvina, pacienta face deja primul pas catre diagnosticul si tratamentul afectiunii de care sufera.
Diagnosticul se realizeaza pe baza unei discutii minutioase cu medicul (anamneza), un examen local specializat pentru disfunctiile vezicii urinare, completate de examinari imagistice (ecografie), examinari urodinamice si de laborator. Medicul va stabili cea mai buna cale terapeutica.
Ce este de facut?
Formele usoare de incontinenta, in special la femei tinere inainte de menopauza, beneficiaza de tratament conservator (gimnastica Kegel, biofeedback etc.). In celelalte cazuri, tratamentul nu poate fi decat chirurgical.
Studiile arata ca cele mai eficiente interventii sunt cele in care se reface sustinerea uretrei prin bandelete din material sintetic ancorate transobturator sau retropubic. Acest tip de operatie are cea mai mare rata de succes (85-90% la 5 ani de la interventie) si cea mai mica rata de recidiva.
Metodele de biofeedback invata pacienta cum sa-si contracte muschii perineului care au rol de sfincter urinar. Ea va izola voluntar muschii din perineu de cei din abdomen.
Implantul dentar este un dispozitiv metalic care are rolul de a inlocui radacina unui dinte. Acesta este implantat chirurgical in osul maxilar sau mandibular al pacientului pentru a sustine viitoarele lucrari protetice precum puntile si coroanele dentare.
Materialul din care este confectionat implantul dentar il reprezinta titanul. Acest material a atras atentia lumii stomatologice prin proprietatile lui deosebit de avantajoase: biocompatibilitate, conductibilitate termica redusa, densitate scazuta, rezistenta la coroziune. Prin biocompatibilitate se intelege posibilitatea ca un organism viu sa tolereze, in anumite limite, fara a determina aparitia unor reactii de aparare, un material strain de el, inserat in intimitatea lui.
Inaintea procedurii...
Consultul initial este primul pas in luarea deciziei de a realiza o procedura restaurativa prin implanturi dentare. In cursul acestei sedinte este determinat si evaluat statusul general si dento-parodontal al pacientului.
Examenul radio-imagistic este obligatoriu deoarece ofera detalii despre calitatea si cantitatea osului. Medicul specialist va prezenta si care sunt contraindicatiile unei asemenea proceduri.
Conditiile ideale pentru implant...
Anterior etapei chirurgicale se va evalua amanuntit starea dento-parodontala. Este foarte important ca osul maxilar sa fie sanatos si suficient de dens cat sa „accepte” implantul, iar gingiile sa nu prezinte fenomene inflamatorii.
Prima etapa, cea chirurgicala, presupune inserarea in os a implantului, urmand ca dupa aproximativ sapte-zece zile sa fie indepartate firele de sutura.
Urmatoarele trei-sase luni sunt decisive pentru osteointegrare, dupa care implantul este descoperit si se aplica bontul de vindecare.
Cea de a doua etapa presupune realizarea coroanei dentare, care va fi asezata pe implant prin intermediul unui bont protetic.
Ingrijire postoperatorie...
Pacientului ii revine sarcina sa acorde o grija sporita postoperatorie. Igienizarea dupa o astfel de interventie trebuie sa fie optima, se recomanda controale periodice pentru a preintampina orice problema. Pacientul trebuie sa aiba o relatie deschisa cu medicul sau si sa-i comunice in timp real si util orice modificare sau disconfort.
AVANTAJELE ACESTEI PROCEDURI:
Ofera confort fizic si psihic prin imbunatatirea functiilor masticatorii, fonatorii si estetice; este o varianta de protezare durabila si comoda; rata de succes este de circa 98%; durata indelungata a implantului dentar depinde de igienizarea corecta, de sanatatea dintilor restanti si a gingiei, de controlul stomatologic periodic si de o buna comunicare medic-pacient.
Cauzele soldului dureros sunt diverse, de multe ori depasind granitele patologiei osteoarticulare. In practica insa, aceste situatii variate pot fi sistematizate dupa cum urmeaza: 1) suferinta localizata la nivelul articulatiei soldului este determinata de o coxartroza, adica de un reumatism degenerativ, cand este vorba de un individ trecut de 50 de ani, sau de o malformatie congenitala cand este vorba de un adult tanar; 2) tendinta la extindere in alte articulatii, insotita de o afectare a starii generale corespunde unei coxite reumatismale sau inflamatorii. In mod exceptional se intalnesc coxopatii de origine vasculara, metabolica sau algodistrofica.
Coxopatiile reumatismale
Coxartroza este apanajul varstei inaintate, ea reprezentand 90% din suferintele soldului la acestia; explicatia sta in conditiile favorizante de aparitie a unei artroze la nivelul unei articulatii mult solicitate. Dar coxartroza este tot atat de frecvent intalnita la adultul tanar, numai ca aici este secundara unui traumatism, unei malformatii congenitale sau necrozei aseptice a capului femural; intr-adevar coxartroza secundara reprezinta 50% din totalul cazurilor de coxartroza.
Clinic, coxartroza este dominata de durere, care se instaleaza pe nesimtite, este localizata in regiunile inghinala sau fesiera, survenind mai ales la mersul prelungit, cand se insoteste de schiopatare („semnul pantofului”) si cedand la repaus. Manevrele de flectare, abductie, rotatie sau hiperextensie ale coapsei sunt limitate si dureroase (semnul Patrick: piciorul bolnav se aplica cu maleola externa pe rotula piciorului sanatos). Cu timpul se instaleaza pozitiile vicioase; de pilda bazinul basculeaza prin ridicarea soldului bolnav si mersul se face „salutand”. La radiografie se noteaza: ingustarea interliniei articulare; osteoscleroza marginala in partea superioara a sprancenei cotiloide; osteoporoza; osteofitoza; macrogeode.
Coxitele reumatismale. Daca in cursul unei poliartrite reumatoide prinderea soldului este mai degraba rara si are loc, de obicei, atunci cand diagnosticul a devenit evident, in schimb in spondilita anchilozanta coxita este frecventa (40%), putand marca debutul pelvispondilitei. Mai poate fi intalnita uneori coxita reumatismala izolata, coxopatie de regula unilaterala, al carei agent cauzal nu a putut fi determinat, in ciuda investigatiilor clinice si de laborator. Atunci cand ea se bilateralizeaza, poate fi evocat un debut atipic reumatoid sau de spondilita.
Coxopatiile cu semne inflamatorii
Afectiunile septice, articulare sau paraarticulare, debuteaza acut, cu febra si stare generala alterata. Anamnestic, se deceleaza prezenta unui factor infectios, a unei explorari intempestive ureteroprostatice sau a unei stari septicemice anterioare. Local, se constata existenta unui proces inflamator tactul rectal sau vaginal putand, eventual, sa descopere focarul de unde a plecat insamantarea la nivelul articulatiei coxofemurale. Laboratorul confirma caracterul bacterian acut (neutrofilie, V.S.H. crescuta). De mentionat existenta unei entitati nosologice mai putin conturate, artrita acuta tranzitorie a soldului, care poate evolua 2-4 ani si care se deosebeste de artrita acuta bacteriana, de guta, S.A., reumatismul palindromic.
Coxopatia tbc are debutul si evolutia insidioase, dar datele anamnestice, I.D.R. hiperergic si radiografia contribuie la stabilirea acestui diagnostic. Radiologic se constata: osteoporoza difuza, cu pensarea spatiului articular; in formele avansate, distructiile osteoarticulare cu sechestre devin evidente.
Coxopatiile de alta etiologie
Vasculare. Coxopatia de origine vasculara, survenind sau nu in legatura cu un traumatism, imbraca aspectul de necroza aseptica a capului femural. Se intalneste in perioada de crestere (osteocondrita juvenila sau boala Legg-Calve-Perthes) si chiar mai tarziu (osteocondrita disecanta). Se traduce prin: durere, claudicatie si scurtarea membrului inferior respectiv.
Metabolice si algodistrofice. Guta; hemocromatoza; osteomalacia femeilor batrane (Milkman-Looser); boala Paget, dar mai cu seama condrocalcinoza difuza pot afecta osteoarticulatia soldului. Se mai descrie o decalcifiere izolata idiopatica coxofemurala, caracterizata prin limitarea miscarilor, fara semne inflamatorii. Se diferentiaza de capsuloza retractila a soldului, algodistrofie reflexa (in cursul hemiplegiei) sau iatrogena (dupa tratament cu izoniazida sau etionamida).
Durerea abdominala este un simptom important in patologia digestiva, insa proiectia ei pe peretele abdomenului nu constituie un criteriu sigur si localizator al organului bolnav. Anamneza amanuntita si corecta constituie un auxiliar important in diagnosticul acestor boli.
In mod general, arsura indica iritatia mucoasei gastrice, intestinale sau colecistice; senzatia de tensiune dureroasa caracterizeaza stenozele cu dilatare si aglomerare de gaze in amonte; colicile sunt cauzate de contractura muschilor netezi, ca in spasmul piloric, intestinal sau al cailor biliare; durerea acuta cu caracter de rupere, de penetratie indica participarea seroasei la procesul patologic ca in ulcerul sau colecistul perforat.
Ritmul durerii si orarul aparitiei sunt si ele importante: astfel durerea in timpul mesei este provocata de o leziune inalta a tubului digestiv (esofag, cardia), iar la batrani sau arteriosclerotici de stenoza arterei mezenterice (claudicatia intestinala).
Durerea abdominala care apare la 1-2 ore dupa alimentatie se intalneste in ulcerele gastrice, iar dupa 3-4 ore, in ulcerul piloroduodenal. Durerea abdominala care nu are legatura cu alimentatia este proprie perivisceritei, ulcerului penetrant, peritonitei. Intinderea zonei dureroase si iradierea ei pot da indicatii pretioase; astfel durerea care se declanseaza si se proiecteaza pe o suprafata mica, creste lent in intensitate si iradiaza spre stanga sau dreapta este caracteristica ulcerului gastric sau duodenal (in gastrita durerea abdominala este difuza), mai ales daca apare pe nemancate si dispare dupa alimentare, are periodicitate sezoniera, se insoteste de hiperaciditate si hipersecretii iar, radiologic, de nisa.
Durerea abdominala iradiata in spate, ca un cutit, este suspecta de ulcer penetrant si mai frecvent de pancreatita (se traduce prin cresterea amilazemiei si a amilazuriei peste cifrele normale de 150-250 U Somogyi, iar fecalele devin pastoase si grase din cauza steatoreei).
Durerea abdominala cu caracter de tensiune insotita de balonari, varsaturi mari, clapotaj (dand senzatia de burduf de cauciuc plin cu apa), unde peristaltice ale stomacului vizibile dupa excitarea lui sunt semne de stenoza pilorica, fie functionala - ca in ulcerul florid cu edem obstruant - fie organica, prin ulcer vechi cicatriceal sau prin neoplasm parapiloric.
Semn patognomonic: alimentele ingerate inainte cu 1-2 zile sunt eliminate prin varsatura sau extrase prin tubaj, iar pilorul este impermeabil la examenul radiografic, amestecul solutiei baritate cu lichidul de hipersecretie dand impresia de fulgi de zapada. Ulcerul Zollinger-Ellison, produs de o tumoare pancreatica ce elibereaza gastrina - hormonul secretiei gastrice - este unic sau multiplu, cu aciditate continua, neobisnuit de ridicata si insotit de diaree apoasa (holera pancreatica) datorita inactivarii fermentilor pancreatici.
Durerea abdominala care survine la rezecatii gastrici „dumping” poate apare precoce (din cauza caderii bruste a bolului alimentar in jejun si a destinderii lui) sau tardiv (din cauza hipoglicemiei).
Durerea abdominala intensa si difuza in tot abdomenul (in Douglas la tuseul rectal) insotita de frisoane, facies peritoneal caracteristic, aparuta la un ulceros in criza cu un abdomen imobil, care nu urmeaza miscarile respiratorii, contractura musculara, constipatie si limba uscata indica existenta unei peritonite prin perforatie; semnul patognomonic este pneumoperitoneul tradus prin disparitia matitatii hepatice si mai ales prin semiluna de aer subdiafragmatic, vizibila radioscopic.
Durerea abdominala din carcinomul gastric se exteriorizeaza de obicei tardiv, mai ales atunci cand acesta este situat |a distanta de cardia sau pilor, ori cand nu produce hemoragii mari si nu are metastaze. Simptomele dispeptice sunt necaracteristice; mai importante sunt: inapetenta pentru unele alimente (carnea, grasimea), scaderea ponderala si anemia; radiologic poate fi vorba de o forma ulceroasa (nisa incastrata sau nisa situata pe portiunea orizontala a micii curburi sau pe marea curbura), de o forma vegetanta (defect de umplere) sau infiltranta (rigiditate, cu lipsa peristaltismului). Semnele definitorii se obtin prin gastrofibroscopie sau fotografie, asociate cu examenul radioscopic repetat.
Durerea abdominala in hipocondrul drept iradiind spre omoplat sau umarul drept, survenind in crize si insotita de gust amar, varsaturi bilioase, febra si subicter evoca colecistita; tubajul duodenal minutat poate arata existenta unei inflamatii in colecist sau in tot arborele biliar (leucocite alterate in bila B sau in toate esantioanele), iar colecistografia pun in evidenta existenta unei litiaze sau a dismorfiei veziculare (deformatie in boneta frigiana, corn etc.)
Diagnosticul durerii abdominale din gastrita este bioptic, caci numai astfel se diferentiaza forma atrofica, hipertrofica sau superficiala, iar gastrofibroscopia vizualizeaza forma polipoasa sau hipersecretanta (Ménétrier).
Durerea abdominala intensa din epigastru, sfredelitoare, cu iradiere in spate, insotita de varsaturi, colaps, stare generala alterata, uneori cu pete galbui-rosiatice periombilicale sau pe flancuri (semnul Cullen si Glay Turner) este caracteristica pentru pancreatita acuta. Forma edematoasa are simptome clinice atenuate si numai cresterea amilazemiei si amilazuriei o poate depista. Forma necroticohemoragica este grava, petele periombilicale sunt expresia necrozei prin autodigestie care se petrece nu numai in piele si tesutul adipos subcutan ci in toate structurile pancreasului, uneori chiar si in alte organe abdominale.
Amilazemia, amilazuria si glicemia cresc, iar calcemia scade, cu atat mai mult cu cat necroza este mai intinsa. Pseudochisturie pancreatice se traduc prin durere abdominala, subfebrilitate, inapetenta, scadere in greutate, uneori impastare periombilicala sau tumoare fantoma (putand face confuzia cu un neoplasm), alteori se descopera un revarsat pleural cu amilaza crescuta in lichid. Apar in cursul pancreatitei acute sau cronice prin obstruarea canalelor pancreatice. Simptomele dureroase din carcinomul pancreatic evolueaza lent si progresiv; diagnosticul lor etiologic se precizeaza tardiv.
Localizarea cefalica determina mai ales un sindrom biliar cu icter mecanic, pruriginos. Localizarea corporala a carcinomului pancreatic induce un sindrom dureros si compresiv; durerea se exacerbeaza in clinostatism si se atenueaza in ortostatism si la flexiunea toracelui. Compresiunea tumorii se poate exercita pe aorta (producand suflu sistolic in epigastru), pe artera splenica (suflu in hipocondrul stang) sau pe vena porta (splenomegalie).
Localizarea ei caudala este asimptomatica, in afara aparitiei neasteptate a unui diabet usor. Semnele de insuficienta secretorie pancreatica cu steatoree si creatoree (maldigestie) sunt inconstante, ca si accidentele tromboembolice. Radioscopia poate evidentia o largire a potcoavei duodenale sau a unghiului Treitz si modificari de mucoasa gastrica sau duodenala (mai ales prin duodenografia hipotona).
Durere abdominala in hipocondrul stang aparuta brusc la un cardiac poate sugera infarctul splenic (ulterior se percep frecaturile de perisplenita).
Durere abdominala in aceeasi regiune, instalata dupa un traumatism si insotita de astenie, paloare, scaderea hematocritului si a numarului de hematii, cu revarsat peritoneal sanguinolent caracterizeaza ruptura de splina.
lleita terminala Crohn, boala cronica cu acutizari repetate, poate debuta cu simptome pseudoapendiculare: dureri in fosa iliaca dreapta, aparare musculara, leucocitoza cu polinucleoza. Se manifesta mai frecvent insa cu febra, diaree si dureri in fosa iliaca dreapta urmate de aparitia unor fistule anorectale, visceroviscerale sau viscerocutanate. Rx arata: stenoza ileonului terminal cu aspect de piatra de pavaj, cecul nu pastreaza substanta de contrast (semnul Stierlin).
Durerea in hipogastru care iradiaza in coapse sau in regiunea sacrococcigiana insotita uneori de tenesme rectale sau vezicale si febra, impune diagnosticul de metroanexita acuta (cu pio- sau hidrosalpinx) sau subacuta; apare dupa nastere sau avort septic, infectie microbiana sau parazitara (gonococ, colibacil, trichomonas). Semne caracteristice se obtin prin tuseu vaginal: impastarea dureroasa a regiunilor anexiale, uter fixat, durere la mobilizarea acestuia.
Durere abdominala difuza, de intensitate mare, cu colaps si melena la un bolnav cu o arteriopatie stenozanta (ischemia membrelor inferioare acuzand in trecut dureri in timpul mesei) definesc infarctul mezenteric, boala foarte grava, avand ca substrat necroza unei anse intestinale.
Termen, destul de vag, prin care este desemnat un ansamblu de tulburari digestive functionale: greturi, varsaturi, regurgitari, eructatii, meteorism, borborigme, pirozis si inapetenta. In totalitatea lor sau numai partial, aceste manifestari dispeptice sunt frecvent intalnite in practica medicala curenta, determinandu-l pe bolnav sa se prezinte la consultatie. Sub acest aspect, ele constituie o prima etapa a diagnosticului, orientativa, urmand sa fie completata cu diverse investigatii menite sa stabileasca etiologia lor.
Dispepsia esofagiana se caracterizeaza prin: disfagie, durere si senzatie de constrictie retrosternala, regurgitari. Examenul radioscopic cu substanta baritata, practicat in pozitie oblica, arata daca este vorba de esofagita sau diverticul esofagian. Eventual esofagoscopie, mai ales daca este suspectat un proces esofagian de natura neoplazica.
Dispepsia gastrica se traduce prin: pirozis, regurgitari acide, senzatie de plenitudine epigastrica, balonari, eructatii. Daca acest sindrom se insoteste de o durere paraxifoidiana (eventual, cu iradieri precordiale si epigastrice), reflux esofagian, mai ales „la legatul siretului” si anemie, se suspecteaza o hernie hiatala pentru care se efectueaza o radiografie in pozitie Trendelenburg, care realizeaza in acest caz o imagine caracteristica.
Aparitia sezoniera (primavara, toamna) a acestor tulburari dispeptice si exacerbarea lor dupa mesele principale ridica banuiala unei gastrite hipertrofice (stomacul sensibil) si mai ales a unui ulcer gastric. Daca aceasta dispepsie a survenit la un subiect in varsta, se insoteste de inapetenta si pierdere in greutate, trebuie evocata posibilitatea unul carcinom gastric. Examenul radiografic, probele secretorii, gastroscopia verifica diagnosticul.
Radiologul, sensibilizat de internist, va trebui sa faca un examen atent al stomacului cu suspensie baritata in strat subtire, explorand portiune cu portiune si executand radiografii tintite in zonele unde cancerul apare mai frecvent (portiunea orizontala a micii curburi, antrul, unghiul gastric). Stergerea reliefului mucoasei, rigiditatea sunt semne radiologice care vor fi completate cu investigatiile endoscopica (fibroscopie cu biopsie tintita) si citologica (lavaj simplu sau lavaj dirijat cu o solutie care impiedica liza celulelor exfoliate), susceptibile sa asigure un diagnostic ferm in 90% din cazuri.
Dispepsia duodenala consta in: apetit capricios, greturi de scurta durata, senzatie de foame dureroasa, balonari. Daca aceasta dispepsie are un orar fix (11 dimineata si 5 dupa amiaza, cu exacerbari sezoniere, trebuie suspectate de o boala ulceroasa si cautat cu incapatanare semnele radiografice, indirecte (incizura spastica, bulb intolerant etc.) sau directe de ulcer duodenal.
Dispepsia intestinala imbraca, in mod schematic, unul din aceste doua tablouri: fermentativ sau de putrefactie. In dispepsia de fermentatie, bolnavul se plange de: meteorism, borborigme, inapetenta cu astenie, dureri abdominale difuze, eliminare de gaze putin mirositoare si diaree cu scaune acide.
Examenul microscopic al scaunului dupa pranzul Schmidt pune in evidenta granule de amidon in numar mare, bacterii iodofile si uneori lamblii. Alteori, dispepsia intestinala ia un caracter de putrefactie ce se traduce prin: flatulenta, eliminare de gaze urat mirositoare si de scaune pastoase ori lichide, de culoare brun inchis, cu bule de gaze si un miros patrunzator de putrefactie. Scaunele au reactia alcalina, iar la examenul microscopic prezinta fibre musculare nedigerate („scaune de biftec”).
In urina se pune adesea in evidenta prezenta indicanului. Alteori, examenul materiilor fecale arata ca e vorba fie de o dispepsie cu sapunuri, datorita incapacitatii intestinale de a absorbi lipidele, fie de un sindrom de malabsorbtie (lipodistrofie intestinala Whipple) provocat de inutilizarea complexa a grasimilor, hidrocarbonatelor ori proteinelor. Tranzitul intestinal baritat se dovedeste modificat, de obicei hiperkinetic. Examenul secretiei gastrice arata achilie in dispepsia intestinala gastrogena, iar cel coprologic al materiilor fecale poate descoperi prezenta unei verminoze.
Dispepsia hepatoveziculara se intalneste mai frecvent la femei si se traduce prin: gust amar, intoleranta la grasimi si prajeli, balonare postalimentara tardiva, astenie; uneori se insoteste de dureri in spate sau umar. La tubajul duodenal minutat ori la colecistografie se poate depista existenta unei diskinezii veziculare sau unei lambliaze. Antecedentele de hepatita si probele de disproteinemie pot concura la stabilirea unui diagnostic de afectare a celulei hepatice.
Dispepsia pancreatica se caracterizeaza prin: meteorism persistent, gust metalic, intoleranta fata de grasimi si glucide, astenie si pierdere in greutate. Aparitia unor diarei recidivante cu scaune abundente si pastoase intareste diagnosticul etiologic. Se incearca proba de incarcare cu lipide (unt) si dubla incarcare cu glucoza (diabet latent). Pe dozarea amilazuriei nu se poate conta, deoarece ea creste numai in puseurile acute de pancreatita.
Dispepsia de origine nedigestiva poate fi intalnita in cursul unor insuficiente cardiace; a hipertensiunii arteriale; aterosclerozei; alergiei digestive la anumite alimente; intoxicatiei endogene (uremie) sau exogene (medicamente, alimente); sarcinii si nevrozelor.
Compusa din numeroase vertebre articulate intre ele si mentinute cu ajutorul ligamentelor si discurilor intervertebrale, inconjurate de un foarte complicat sistem muscular, coloana formeaza o parghie axiala, caracterizata printr-o mare mobilitate. Datorita solicitarilor peste limitele ei de rezistenta si expunerii la cele mai variate traumatisme, coloana vertebrala este sediul a numeroase fracturi, luxatii sau asocieri intre acestea.
O data cu intensificarea circulatiei rutiere, a mecanizarii muncii si a practicarii sportului, afectarea traumatica a coloanei inregistreaza o crestere substantiala. Fracturile coloanei pot interesa orice element vertebral si la oricare nivel, dar unele fracturi (a apofizelor transverse) nu influenteaza biomecanica acestui complicat sistem, in timp ce altele (fractura corpului vertebral, a arcului posterior) duc la instabilitate si la aparitia unor complicatii grave, chiar mortale.
Ele reprezinta aproximativ 8% din totalul fracturilor, localizarea cea mai frecventa fiind la nivelul zonelor de maxima mobilitate si anume la nivelul coloanei cervicale si dorso-lombare. La nivelul vertebrei localizarea intereseaza in ordinea frecventei: corpul vertebral, arcul posterior, apofiza transversa si mai rar spinoasa. Statistic domina se#ul masculin si varsta adulta.
In general se produce ca urmare a marilor accidente sau catastrofe naturale. Cauzele pot fi: caderi de la inaltime, surpari de teren, accidente de circulatie rutiera sau aeriana. De asemenea proiectarea violenta a corpului pe un obstacol (lovirea in cap la o plonjare in apa putin adanca) sau frangerea corpului pe un alt corp dur (caderea gimnastului pe spate, pe barna) pot provoca o fractura de coloana.
Lipsa unui traumatism major nu este un argument impotriva unei fracturi de coloana. Uneori este suficient un accident minor, ca lovirea capului in tavanul masinii sau apasarea brusca pe umeri, dar pe o coloana suferinda (tumori, osteoporoza senila) ca fractura sa se produca.
In general, fractura coloanei se produce prin hiperflexie (prabusirea galeriei in mina, cadere in cap, impactul automobilului in mers din fata), hiperextensie (lovirea autoturismului care stationeaza, din spate) sau presiune violenta si brusca in sens vertical pe o coloana relativ rigida (cadere in picioare, fractura parasutistului).
Prin deplasarile care au loc se produc adevarate forfecari intervertebrale, care au ca efect comprimarea, strivirea sau sectionarea continutului canalului medular. Radacinile nervoase pot fi si ele rupte, contuzionate, elongate sau comprimate la nivelul gaurilor de conjugare. Frecventa leziunilor neurologice este destul de mare (17-40% din fracturile coloanei).
Simptomatologia este aceeasi in mare, indiferent de localizare, fiecare forma clinica avand insa unele semne particulare. Istoricul accidentului si semnele majore indruma usor diagnosticul spre o leziune vertebrala simpla sau vertebro-medulara. Durerea este spontana si permanenta si bolnavul poate localiza cu precizie sediul ei, indicatie deosebit de pretioasa. Ea se accentueaza prin miscare si presiune digitala asupra apofizei spinoase sau transverse a vertebrei fracturate.
Pentru examinarea zonelor dureroase, examinatorul introduce mana sub spatele bolnavului si urmareste coloana in lungul apofizelor spinoase, apasand moderat pe fiecare din ele, bolnavul acuzand durere la nivelul celei fracturate. Acest semn nu este de siguranta, dar el constituie un semnal de alarma. Niciodata nu se va cauta evidentierea durerii prin mobilizarea coloanei, aceasta putand provoca accidente foarte grave.
Deformarea locala poate apare sub forma unei gibozitati mediane ascutite (fractura unei vertebre) sau rotunde (fractura mai multor vertebre), prezenta ei impunand o imobilizare absoluta a bolnavului. La palpare, masele musculare paravertebrale sunt puternic contracturate.
Semnele nervoase complica deseori tabloul clinic. Gravitatea acestora nu este intotdeauna in raport direct proportional cu cea a leziunilor osoase, dislocari mari putand fi insotite de semne neurologice minore si invers. Schematic, tabloul neurologic poate fi al unui sindrom paralitic partial sau a unui sindrom de intrerupere. Acesta din urma se caracterizeaza prin paralizie flasca, cu abolirea reflexelor osteotendinoase sublezionale, abolirea sensibilitatii, paralizie a sfincterelor (retentie de urina si incontinenta de materii fecale).
In sindromul paralitic incomplet apar dureri de tip nevralgic, hipo- sau hiperestezii cutanate, pareze si paralizii localizate, diminuarea sau exagerarea reflexelor osteotendinoase, in functie de predominanta leziunilor radiculare sau medulare.
La politraumatizati cu fracturi multiple ale membrelor, unele din ele deschise, cu traumatisme cranio-cerebrale, examinarea coloanei vertebrale este obligatorie, fractura de coloana putand trece neobservata, fiind dominata de dramatismul altor leziuni.
Tratament
Primul ajutor la aceste fracturi se rezuma la imobilizarea accidentatului in pozitie culcata, transportul rapid si corect cu maxima urgenta la cea mai apropiata unitate sanitara.
Este mai bine ca la cel mai mic semn de suspiciune a unei fracturi de coloana vertebrala, victima sa fie considerata ca un sigur purtator de fractura si asistat ca atare, decat sa se minimalizeze leziunea.
Transportul acestor accidentati cere o grija deosebita, el fiind primul act terapeutic si nu cel mai putin important. Examinarea lui la locul accidentului se va face orientativ, fiind intors cu delicatete din pozitia in care se afla si ridicat cu coloana dreapta de mai multe ajutoare deodata. Va fi asezat pe o targa obisnuita sau improvizata, tare, cu fata in jos (daca este vorba de o fractura toracala sau lombara) sau cu fata in sus (daca este o fractura cervicala).
In fractura cervicala se va imobiliza gatul bolnavului cu ajutorul a doua suluri plasate de ambele parti ale capului si unul sub gat, iar daca prezinta si o fractura toraco-lombara, se va aseza sub salele lui o perna sau un sul prin care sa se realizeze reclinatia coloanei. Fractura fara leziune mielica va fi transportata la cel mai apropiat serviciu de traumatologie, iar cea mielica la serviciu de neurochirurgie. Tratamentul este pur de specialitate, uneori foarte complicat, totdeauna grevat de posibilitatea unor complicatii foarte grave.
Sifilisul este o boala veneriana contagioasa care, la 3 saptamani de la contactul infectant, debuteaza la locul de patrundere a spirochetei (de regula, organele genitale) printr-un sancru de inoculare.
De obicei unic, mai rar multiplu, acesta se infatiseaza ca o mica eroziune de culoare rosie inchisa, care a urmat unei papule. Curata, neteda, nedureroasa si indurata (sancrul tare), ea este acoperita de o serozitate clara, care contine treponeme.
Cam la sapte zile dupa sancru, apare adenopatia satelita nesupurata. Aceasta este infatisarea mai frecvent intalnita a sancrului sifilitic, dar el poate imbraca si alte aspecte: hipertrofie (proeminent si crustos); pitic (foarte contagios); ulceros (dureros) sau difteroid (la nivelul amigdalelor).
Netratat, sancrul sifilitic se vindeca in aproximativ 45 de zile. Intre timp, boala se generalizeaza, facand sa apara rozeola sifilitica: pete rozate, netede, nepruriginoase, care dureaza 2-3 saptamani (faza secundara); ulterior apar sifilidele papuloase, ulceroase, ectimatoase sau pigmentate: unele sifilide se manifesta ca un reticul superpigmentar cu localizare predilecta pentru gat si toracele superior („colierul lui Venus”).
De cele mai multe ori, sifilidele cutanate se insotesc de eroziuni sau ulceratii nedureroase, foarte contagioase (placile mucoase) localizate in gura sau pe mucoasa genitala. In aceasta perioada secundara a luesului, manifestarile viscerale sunt rare si benigne: icter, albuminurie, artrite, leziuni oculare, epididimita etc.
Sifilisul tertiar se instaleaza dupa 3-12 ani de la infectie si se traduce prin leziuni profunde distructive localizate tegumentar sau pe mucoase (gome, tuberculi, alceratii, glosita) si visceral (atingere a organelor interne si sistemului nervos).
Diagnostic diferential...
In stadiul sancrului primar se practica ultramicroscopia serozitatii care acopera sancrul; ulterior R.B.W. In luesul tertiar sau dupa terminarea tratamentului examenul lichidului cefalorahidian este obligatoriu.
Numarul elementelor peste 3-5 limfocite/mm3 este considerat patologic. Daca elementele sunt constituite din limfocite si mononucleare mijlocii, prognosticul este mai benign decat in cazul cand elementele prezente sunt plasmocite.
Reactia benzoe coloidal arata floculare in primele 5 tuburi in sifilisul nervos, iar extinderea spre dreapta pledeaza pentru P.G.P.
Diagnosticul paraclinic...
Polimorfismul clinic al sancrului tare pune probleme de diagnostic diferential cu herpesul; balanita eroziva; sancrul limfogranulomatos; eroziunile traumatice; ulceratiile fuzospirilare; aftele genitale.
Rozeola sifilitica trebuie deosebita de: urticarie; pitiriazis rozat Gibert; eczematidele; rujeola; toxidermiile medicamentoase; iar sifilidele pot fi confundate cu: acneea; varicelul; herpesul; ectima; lichenul plan; parapsoriazis in picatura; melanodermia; vegetatii veneriene. Gomele pot fi luate drept un eritem nodos sau indurat Bazin, un lipom, lupus tuberculos.
Tratamentul sifilisului la adulti...
Medicatia de electie a luesului este penicilina: penicilina G 600-800 000 u.i./zi timp de 10 zile (6-12 milioane u.i., doza totala pentru o cura). In sifilisul primar seronegativ doua cure de penicilina (prima de 12 milioane u.i. si a doua de 6 milioane u.i., asociate cu cate o serie de 15 injectii de bismut) sunt suficiente.
In celelalte forme de lues a adultului se recomanda 4 cure de penicilina, asociate si ele cu seriile de bismut, dupa care se continua cu inca 4 cure, numai de bismut (15 injectii pentru o cura).
In formele intolerante la penicilina se poate face apel la tetraciclina (1-2 g/zi, timp de 20-30 zile pentru o cura).
Boala infectocontagioasa datorita bacilului Haemophilus pertussis, care afecteaza in special copiii si se caracterizeaza printr-o tuse frecventa, obositoare, spastica, cianozanta si emetizanta, survenind in chinte, cu repriza caracteristica. Este afebrila si dureaza 2-4 saptamani.
Diagnostic diferential...
Leucocitoza (20-30000) cu limfocitoza (60-80%). V.S.H. normala sau incetinita. Recoltare cu tampon steril al exsudatului nazofaringian si examen pe lama care arata cocobacili gram-negativ. Insamantari din nazofaringe, cu identificare dupa 72 de ore, prin seruri aglutinante sau cu tehnica anticorpilor fluorescenti. Radiografic: proces infiltrativ de aspect triunghiular, cu iradieri in jos (triunghiul Götche).
Diagnostic paraclinic...
In stadiul cataral, diagnostic diferential cu virozele respiratorii (gripa, rujeola, adenoviroze), iar in cursul acceselor paroxistice cu sindromul mediastinal (timus hipertrofiat, tumori, tuberculoza gangliopulmonara); spasmul laringian; tusea spastica a copiilor cu adenoidita.
Tratamentul tusei convulsive...
Izolare la domiciliu (3 saptamani) si tratament cu tetraciclina, cloramfenicol sau ampicilina. Simptomatic, se asociaza: bromoform, antihistaminice, clorpromazina.
Rujeola (sau pojarul) este o boala acuta infectioasa, extrem de contagioasa, provocata de un mixovirus si caracterizata clinic prin simptome prodromale catarale respiratorii, un enantem bucal particular, urmat de o eruptie caracteristica.
Debutul rujeolei este progresiv, cu febra care creste treptat, insotita de un catar conjunctivo-respirator (facies plans si traheobronsita). Catarul laringian imbraca uneori aspectul unei laringite obstruante (crup rujeolic).
Din primele zile de boala, mucoasa bucala se congestioneaza si pe acest fond hiperemic apare picheteul hemoragic cu micropapulele albe (semnul Koplik).
Eruptia rujeolica se instaleaza de obicei in cursul noptii; ea este constituita din elemente maculoeritematoase mici, catifelate, care apar mai intai indaratul urechilor si pe fata, extinzandu-se treptat pe torace, radacina membrelor si intregul trunchi. Concomitent apar: tusea, adenopatii interesand mai ales ganglionii cervicali, oligurie.
Diagnostic diferential...
Datele de laborator sunt de interes practic redus: leucopenie cu usoara neutrofilie; examenul secretiei nazale arata prezenta celulelor gigantice, multinucleate, caracteristice pentru rujeola. Examenul radiografic poate decela imaginea unei pneumonii interstitiale.
Diagnostic paraclinic...
In stadiul preeruptiv rujeola poate fi confundata cu virozele respiratorii de care o deosebeste prezenta enantemului bucal cu semnul Koplik. In stadiul eruptiv sunt de indepartat: diagnosticul de scarlatina (angina, eruptie caracteristica, absenta catarului); rubeola (evolutie mai usoara, eruptie roza si de scurta durata, adenopatii marcate, mai ales retrocervicale); varicela si variola (eruptie veziculoasa); eruptii alergice (afebrile si fara catar); eritemul polimorf, pitiriazisul rozat Gibert (afebrile si fara catar).
Tratamentul rujeolei...
Tratamentul, la domiciliu, cere pe langa repaus la pat, regim alimentar usor, medicatie simptomatica. In caz de complicatii bacteriene, sau pentru prevenirea lor (la sugari, copii mici, distrofici) se recurge la antibiotice.
Reumatism cronic, de tip inflamator, al coloanei vertebrale si al articulatiilor sacroiliace, interesand uneori si articulatiile periferice; are tendinta spre anchiloza osoasa. Greu de diagnosticat in faza de debut, inainte ca anchilozele vertebrale sa se fi constituit, se sprijina pe urmatoarele elemente in elaborarea diagnosticului: durere lombara inferioara si redoare, datand de peste 3 luni si care nu se calmeaza la repaus; durere si constrictie toracica cu limitarea expansiunilor pieptului; irita; monoartrita genunchiului sau a gleznei sau o talalgie simetrica persistenta; modificari radiografice cu aspect de sacroileita.
Diagnostic diferential...
Aportul laboratorului in diagnosticul spondilitei anchilozante este redus, in schimb explorarea radiografica aduce o contributie esentiala. Acest examen va tinti articulatiile sacroiliace si jonctiunea dorsolombara (D11-L2); el poate decela o decalcificare „patata” cu stergerea conturului articulatiilor sacroiliace; participarea la acest proces a articulatiilor coxofemurale si a simfizei pubiene; sindesmofite, integritatea discurilor si calcificarea ligamentelor: interspinos, galbene si vertebrale anterior.
Diagnosticul paraclinic...
Diagnosticul diferential va lua in consideratie: o mono- sau poliartrita, mai ales in referirea la formele de spondilita anchilozanta cu debut periferic; o irita sau iridociclita in care prinderea coloanei poate interveni ulterior; o nevralgie sciatica, mai ales atunci cand aceasta nu se calmeaza la repaus; morbul Pott, in care insa durerea se localizeaza la nivelul a 1-2 apofize spinoase, iar radiografic discul vertebral apare pensat, corpul vertebral turtit si cu leziuni distructive.
Tratamentul spondilitei anchilozante...
Se aplica un tratament similar cu al poliartritei reumatoide: corticoizi in doze mici; antimalarice de sinteza; saruri de aur (de preferinta in formele scandinave, in care predominanta o detin artritele periferice); antiinflamatoare (Fenilbutazona). Se poate recurge precoce la roentgenterapie.
Iata o metoda de antrenament care va va ajuta sa slabiti sau sa tonifiati intreaga musculatura, in functie de ce obiective de fitness v-ati propus sa atingeti.
Circuit training este un antrenament tip circuit in care executati un exercitiu de 30 secunde pana la 90 minute, apoi treceti la un alt tip de exercitiu. Un circuit poate consta in minim sase tipuri de exercitii pana la maxim 15 exercitii. Pauzele intre circuite de pana la trei minute. Antrenamentul poate fi realizat fie alaturi de alti participanti la clasa, fie singuri sau sub indrumarea unui antrenor/instructor personal.
In cazul claselor de circuit training se imbina activitatile de tip aerobic (stepping sau cycling) cu activitati de crestere a masei musculare (prin folosirea aparatelor de la sala sau a ridicarii de greutati gen gantere, bara cu greutati sau exercitii cu greutatea propriului corp).
In alte antrenamente se poate lucra doar partea de tonifiere musculara sau doar antrenamentul aerobic. Un instructor bun isi va da imediat seama de nivelul clasei pe care o coordoneaza si va modifica exercitiile in functie de aceasta.
Care sunt efectele antrenamentului tip circuit?
Imbunatateste puterea si rezistenta si arde caloriile. Gradul de dificultate este moderat. Poate fi intens, dar se adapteaza in functie de nivelul fiecarui practicant, incepatorii folosesc greutati mai mici si efectueaza miscari mai simple, dar in final toata lumea are parte de un antrenament pe cinste.
Nu este nevoie de abilitati de coordonare...
Cine ar trebui sa-l practice? Oricine doreste sa transpire si sa iasa din zona de platou, acolo unde nu se mai vad rezultatele. Antrenamentele tip circuit sunt foarte apreciate de oamenii foarte ocupati, care imbina efortul cardio cu ridicarea de greutati.
RECOMANDAREA SPECIALISTULUI...
Este important ca exercitiile sa fie executate corect, asadar nu va grabiti si alegeti greutati care sa va permita sa realizati 10-12 repetari in forma corecta. Din pacate nu are acelasi efect precum antrenamentul cu greutati sau cel aerobic separat.
Daca optati pentru circuit si doriti sa consumati mai multe calorii, luati in calcul prelungirea antrenamentului cu inca 20 minute de efort cardio, de cel putin trei ori pe saptamana.
