Alimente dietetice potrivite pentru iarna

 
Lapte de cocos - aliment dietetic potrivit pentru iarna
Sezonul rece nu trebuie sa fie sinonim cu alimentatia grea, nesanatoasa si ingrasatoare. Iata cateva alimente dietetice potrivite pentru iarna!

Este drept ca ne alinam tristetea si disconfortul produse de iarna cu mese bogate si cat mai intinse, dar nu este obligatoriu ca numai mancarurile grele sa fie pe lista de „invitati” la ospat.

Micul dejun si cina sunt doua mese foarte importante, pe care le puteti folosi intru pastrarea sanatatii si siluetei consumand cateva alimente dietetice potrivite pentru iarna.


CRESON...

Cunoscuta sub numele de nasturel, aceasta planta-condiment cu frunze de un verde-inchis este una dintre cele mai hranitoare din categoria ei aromatica.

Este o sursa nemaipomenita de betacaroten, vitamina C, calciu si potasiu. O cana cu frunze de creson are doar 5 calorii. Oricare ar fi soiul - de gradina, de apa sau cel timpuriu - frunzele cresonului dau un gust piperat mancarii. Il puteti folosi la salate, mancaruri de legume sau fripturi.


IAURT GRECESC...
Acest sortiment de iaurt este inca o noutate pe piata noastra si numele sau nu se refera la provenienta produsului pe care il luati de pe raft, ci la reteta de preparare a iaurtului respectiv, care presupune o anumita consistenta si textura. Iaurtul grecesc are mai multe proteine decat cel normal, astfel incat ne asigura senzatia de satietate un timp mai indelungat.


NUCI DE MACADAMIA...

Din categoria alimentelor dietetice potrivite pentru iarna fac parte si nucile de macadamia. Nu sunt prea populare la noi, dar oricine le incearca se indragosteste de ele pe loc. Va aduc grasimi bune si se pare ca ajuta la scaderea colesterolului din sange. Sunt pline de omega 3 si 6, vitamina E si antioxidanti, iar 10-12 bucati au in jur de 200 de calorii, fiind potrivite pentru o gustare.

Cititi si: Indulcitorii, buni sau rai?


SEMINTE DE FLOAREA-SOARELUI...

Ca sa va bucurati de beneficiile lor, trebuie sa le mancati crude. Da, sunt mai greu de curatat (si de acceptat la gust, ce este drept), dar acum le gasiti si sub forma de miez in magazine. Ca sa va convingeti mai repede, aflati ca sunt o sursa excelenta de vitamina E, proteine vegetale si acid folic! Protejeaza sistemul imunitar, previn imbatranirea si aparitia cancerului si va fac pielea si parul sa straluceasca. O mana de seminte (35 g) are in jur de 200 de calorii, fiind numai bune pentru gustarea dintre pranz si cina.


MIERE...

Pentru indulcit ceaiul de dimineata, este grozava! Sau de luat o lingurita pe stomacul gol, mai ales in perioadele de stres - va unge „instalatia” afectata de sucurile gastrice. Aceasta comoara a stupului intareste sistemul imunitar si se lupta din toate puterile ei antimicrobiene sa va readuca starea de sanatate cand aveti probleme. Numai ca trebuie sa aveti grija: nu o adaugati niciodata in lichide mai fierbinti de 40 de grade Celsius pentru ca devine toxica si nu consumati mai mult de doua lingurite pe zi pana in pranz, fiindca aceasta cantitate va aduce pana la 50 de calorii.


LAPTE DE COCOS...

Ati putea sa inlocuiti laptele de vaca cu acest aliment exotic, numai ca o sa se simta la buzunar. Dar merita, fiindca cercetarile au demonstrat ca acizii grasi din laptele de cocos accelereaza metabolismul, ducand chiar la scaderea in greutate. Totusi, daca in magazinul unde va faceti cumparaturile exista mai multe sortimente, cititi cu atentie etichetele si alegeti-l pe cel mai sarac in calorii!


FICAT...

Are, intr-adevar, un nivel ridicat de colesterol, dar vine cu mai putin calorii decat orice bucata de carne (200 de calorii la portia de 150 g), plus ca este plin de vitaminele A, B12, B9 (acid folic), fier si niacina (participa la metabolismul lipidic, glucidic, proteic si mineral, atenueaza riscul aparitiei afectiunilor cardiovasculare si scade nivelul trigliceridelor din sange).

Cititi si: Alimentatia diabeticului


POMELO...

Si pomelo face parte din categoria alimentelor dietetice potrivite pentru iarna. Acest fruct va aduce putine calorii (o cana cu pulpa are in jur de 70 de calorii), multi antioxidanti (150 g de fruct asigura 130% din necesarul zilnic de vitamina C) si o cantitate ridicata de potasiu (410 mg la o cana cu pulpa), care mentine in echilibru tensiunea arteriala.


TERCI DE OVAZ...

Nu numai ca este foarte gustos si satios, dar va ofera multe fitochimicale, substante biologice active care protejeaza organismul de boli, imbatranire si deteriorare. Un studiu a scos la iveala ca persoanele care mananca ovaz la micul dejun consuma cu 30 la suta mai putine calorii la masa de pranz.


CIOCOLATA NEAGRA...

Ca sa va ajute cu adevarat, acest aliment trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa aiba cacao peste 80% si sa il mancati in cantitati mici (doua-trei patratele pe zi). Astfel, beneficiati de antioxidantii pe care ii contine si va satisfaceti pofta de dulce (si nu mai simtiti restrictiile dietei la nivel psihic).

Chiar daca este iarna, nu renuntati la doua principii alimentare care va ajuta si sanatatea, si silueta: beti foarte multa apa si incercati sa consumati zilnic cinci portii de fructe si legume!

Foto: www.degenfeminin.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa