Ceaiuri bune pentru combaterea anorexiei

 
Ceaiuri bune pentru combaterea anorexiei
Anorexie - termen medical pentru lipsa poftei de mancare; este un simptom provocat fie de o afectiune a tubului digestiv, fie de o tumoare maligna. Pentru combaterea anorexiei se utilizeaza plante care stimuleaza prin reflex secretiile gastrice. Ceaiurile pentru combaterea anorexiei se administreaza cu o jumatate de ora inainte de masa.


Cele mai bune ceaiuri pentru combaterea si tratarea anorexiei

  • Ghintura (radacina). Infuzie sau decoct din o jumatate de lingurita de radacina la o cana de apa: clocotinda, pentru infuzie, ori care se fierbe cinci-zece minute, pentru decoct. Se strecoara si se bea cate un sfert de cana inaintea meselor.
  • Ghintura (radacina). Tinctura din 20 g de radacini macerate sapte-opt zile, in 100 ml alcool. Se iau picaturi inainte de masa, astfel: cinci-zece picaturi pentru copii si 10-15 picaturi pentru adulti.
  • Ghintura (radacina). Vin tonic. Macerat din trei linguri de radacini, timp de 24 ore, in 60 ml alcool de 80°, intr-un vas inchis. Se adauga un litru de vin si se lasa la macerat inca 10 zile, agitandu-se intre timp. Se filtreaza si se adauga 100-200 g zahar. Se ia cate o lingura cu o jumatate de ora inainte de masa (nu se da la copii).
  • Ghintura (radacina). Sirop. Peste o lingura de radacini se adauga 150 ml apa in clocot si se lasa, la macerat, sase ore, dupa care se filtreaza. Se adauga 250 g zahar, se fierbe si se filtreaza din nou. Se iau trei-patru lingurite pe zi, inaintea meselor.
  • Tintaura (planta intreaga). Infuzie dintr-o lingurita de planta la o cana de apa clocotinda. Se lasa sa stea cateva minute. Se strecoara si bea cate un sfert de cana cu o jumatate de ora inainte de mese.
  • Tintaura (planta intreaga). Sirop. Se iau doua linguri de planta pentru 300 ml apa clocotinda. La aceasta infuzie, dupa filtrare, se adauga 500 g zahar. Copiilor li se da cate un paharel inaintea meselor principale.
  • Lichen de piatra (toata planta). Decoct din o lingurita de planta la o cana de apa; pentru neutralizare se adauga bicarbonat de sodiu. Se bea cate un sfert de cana inainte de mese.
  • Lichen de piatra (toata planta). Tinctura preparata din 20 g planta, macerata timp de opt zile in 100 ml alcool, din care se iau cate 15-20 picaturi inainte de mese.
  • Isop (planta intreaga). Infuzie din una-doua lingurite de planta la o cana de apa clocotinda. Se lasa sa traga cateva minute. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, inainte de mese.
  • Anason, Coriandru, Fenicul (fructe). Infuzie din o jumatate lingurita de amestec la o cana de apa clocotinda. Se lasa sa traga cateva minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald, intre mese.
  • Maghiran (planta intreaga). Infuzie din o lingurita de planta la o cana de apa clocotinda. Se lasa sa traga cateva minute. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, inainte de mese.
  • Ghintura (radacini); Obligeana (rizomi); Tintaura (frunze); Schinel (frunze); Pelin (frunze); Maces (fructe); Coriandru (fructe). Se face o infuzie din o lingurita din acest amestec (plantele se pun in parti egale), la o cana de apa clocotinda. Se lasa sa traga zece minute. Se strecoara si se beau doua cani pe zi, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
  • Pelinita: 20 g; Tapasnic: 20 g; Mierea ursului: 20 g; Fucus: 20 g; Coada soricelului: 20 g; Mur (frunze): 20 g. Se fierb trei lingurite din acest amestec de plante cu trei cani de apa, timp de cinci-zece minute. Se strecoara si se beau, in cursul unei zile, inghititura cu inghititura, una-trei cesti ceai cald.
  • Obligeana (radacini): 10 g; Nasturel: 15 g; Silur: 15 g; Lingurea: 20 g; Maghiran: 20 g; Pelin: 20 g. Se fierb trei lingurite din acest amestec de plante cu trei cani de apa, timp de cinci-zece minute. Se strecoara si se beau, in cursul unei zile, inghititura cu inghititura, una-trei cesti ceai cald.
  • Roinita (frunze): 25 g; Pelin: 25 g; Tintaura: 25 g; Coada soricelului: 25 g. Peste trei lingurite de amestec se toarna 500 ml apa clocotinda si se lasa sa stea cinci minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai cald, neindulcit, cu o jumatate de ora inaintea meselor principale.
  • Fumarita (partea aeriana a plantei): 50 g; Gentiana (radacina): 25 g; Trifoiste de balta (frunze): 25 g; Busuioc (frunze): 50 g; Chimen (seminte): 25 g; Fenicul (seminte): 25 g; Cimbru (frunze): 25 g. Se pun doua lingurite din amestec la o cana mare de apa fiarta si se lasa sa infuzeze zece minute. Se strecoara si se bea cate o cana de ceai inainte de mesele principale.
  • 2 capsule de Angelica. Se iau capsulele in timpul fiecarei mese principale.
  • 2 pastile de complex-protide. Se iau cate doua pastile dupa fiecare masa principala.
Va recomandam sa cititi si: Plante bune in caz de anorexie

Foto: www.psiholog-timisoara.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa