Hemoragia ginecologica. Tipuri de hemoragii ginecologice

 
Hemoragia ginecologica. Tipuri de hemoragii ginecologice
Pentru diagnosticul cauzal al acestui simptom dominant si frecvent intalnit in patologia aparatului genital la femeie, se cere efectuarea unei anamneze detaliate cu privire la cantitatea hemoragiei, aspectul ei, momentul aparitiei, manifestarile care au insotit-o etc.

Se trece dupa aceea la un examen general menit sa excluda cauzele legate de alte organe si sisteme susceptibile sa provoace o hemoragie, cum sunt: cardiopatiile (boala mitrala); modificarile provocate de o boala hemoragipara (coagulopatie, trombocitopatie, vasopatie); interventiile iatrogene (tratamente hormonale); cauzele nervoase (dizarmonii afective, surmenaj).

plantum.ro

Se evoca cu acest prilej unele cauze mai rare, ca de pilda: modificarile metabolice la nivelul endometrului (nu sunt satisfacute nevoile in glucoza si oxigen ale endomiometrului); carenta de fier si de citocromoxidaza, dar ne oprim mai staruitor la posibilitatea unei etiologii hormonale, frecvent incriminata in declansarea si intretinerea unei hemoragii ginecologice.

In acest scop se precizeaza cronologia hemoragiei: premenstruala (6-8 zile inainte de declansarea menstruatiei propriu-zise) indica o hipoplazie a endometrului sau o regresiune rapida a acestuia; postmenstruala (menoragie prelungita) survine in descuamarea incompleta a endometrului si cedeaza la doze mici de estrogeni; sub forma unor menstruatii dese (la 15-20 de zile) este provocata de insuficienta corpului galben.

Dupa ce ne-am asigurat ca nici unul din acesti factori nu sunt de incriminat, se porneste in mod organizat si topografic la cercetarea organelor genitale externe si interne, pentru descoperirea cauzelor locale.

1. Hemoragiile vulvovaginale pot fi:
- Traumatice: postcoituri; corpi contondenti; corpi straini (abundenta acestor hemoragii depinde de vascularizarea regiunii respective).
- Inflamatii: tbc (hemoragii capricioase, insotite de leucoree); cancer vegetant si papilar (hemoragii sporadice, de un rosu spalacit si fetide, cu aspect de „spalatura de carne”); fibrom pe cale de necrobioza (sangerare abundenta, capricioasa sau continua, care duce la anemie).

2. Hemoragiile uterine cervicale sunt datorate: eroziunilor de col (hemoragii rare si reduse care preced, succed sau prelungesc menstruatia); polipilor (hemoragii intermitente si mici cu sange negricios sau abundente, cu sange rosu aprins, ce apar spontan ori dupa o manevra ginecologica, dupa efort sau coit); fibromului (hemoragii mici insotite de leucoree); cancerului de col (la inceput hemoragii reduse amestecate cu leucoree, apoi mari, punand viata in pericol).

3. Hemoragiile uterine corporeale. Aici se situeaza in primul rand avortul: incipient (cateva picaturi de sange negricios dintr-un canal cervical inchis); iminent (sange rosu, abundent, dintr-un canal cervical intredeschis); in curs de efectuare (hemoragii abundente, cu cheaguri, care vin dintr-un canal cervical larg deschis si se insotesc de dureri intermitente, colicative); incomplet efectuat (sangerare abundenta, cu cheaguri, dintr-o cavitate care contine resturi; avort septic (sange modificat, mirositor, dintr-un uter moale, cu resturi vechi, organizate).

Aceasta eventualitate indepartata, sunt luate in discutie: mola hidatiforma (sangerarea apare din primele saptamani ale sarcinii, putand fi uneori abundenta si cu cheaguri, dar si cu vezicule; uterul depaseste cu mult varsta probabila a sarcinii); sarcina extrauterina (sange negricios, dar fara cheaguri, in cantitati mici si zilnic, care survin dupa o scurta perioada de intarziere a menstruatiei); fibromul submucos (la inceput metroragii, apoi sangerari abundente si insotite de colici dureroase); endometrita (menometroragii cu dismenoree); cancerul corpului uterin (metroragii putin abundente si care alterneaza cu pierderile seropurulente); metroanexita (hemoragii mici, repetate, intercalate de leucoree); prolapsul si retrodeviatiile (hemoragii mici, intermitente, mai ales sub forma de menoragii); ovarita sclerochistica si tumorile ovarului (metroragii).

Foto: sanatate.bzi.ro
apiland.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa