Vinul face parte din reteta pentru o viata lunga
- Stiri medicale -
- Un studiu a aratat ca femeile care beau un pahar de vin pe zi si-au redus riscul de diabet la jumatate, comparativ cu cele care nu beau deloc alcool. Dar puneti la loc sticla de vin dupa ce ati incheiat masa!
- Unele vinuri rosii pot avea beneficii deosebite pentru inima, conform unui studiu realizat la Universitatea din Londra. Cercetatorii stiu de ceva timp ca resveratrolul - o substanta naturala din vinul rosu - protejeaza inima. Dar in prezent, au inceput sa li se acorde atentie si altor compusi cu un posibil efect protector - procianidinele.
- Un pahar de vin la o masa imbelsugata nu mareste riscul de a suferi de gaze intestinale sau arsuri la stomac, afirma cercetatorii elvetieni.
- Consumul de lichide din belsug, mai ales de apa, previne formarea tuturor tipurilor de pietre la rinichi. Pe vremuri, se credea ca alcoolul, ceaiul si cafeaua provoaca pietre la rinichi - dar nu este asa. De fapt, in cantitati moderate, vinul chiar protejeaza rinichii.
- Un consum moderat de vin rosu va poate ajuta, de asemenea, sa va pastrati auzul. Rezultate stiintifice demonstreaza ca un consum regulat imbunatateste auzul in timp. Beneficiul este dat de resveratrol, care este un antioxidant puternic, cunoscut ca protector impotriva problemelor cauzate de radicalii liberi in multe parti ale corpului, inclusiv urechea interna. Vinul rosu este unul dintre cele mai bune surse de resveratrol. Insa urmati practicile sanatoase si limitati-va la unul sau doua pahare. Daca nu beti alcool, incercati sucul de struguri sau mancati struguri rosii, bogati in resveratrol.
- Un pahar de vin pe zi previne aparitia dementei dupa varsta de 65 de ani, conform expertilor in terapii anti-imbatranire din Marea Britanie. Beneficiile consumului regulat de alcool vin si din faptul ca vinul este o sursa bogata de polifenoli - antioxidanti naturali care ofera o protectie importanta pentru sanatatea creierului. Dar consumul excesiv de alcool poate determina unul din zece cazuri de dementa.
- Si in ceea ce priveste cancerul, s-a descoperit ca vinul este un adevarat medicament, daca este consumat in cantitati moderate. Astfel, un pahar de vin rosu pe zi, reduce riscul de cancer la plamani cu 13%, diminueaza riscul de cancer de prostata cu 50% si, se pare, reduce si riscul aparitiei cancerului mamar. Dar consumul a mai mult de 1-2 pahare de alcool pe zi, mareste acest risc.
- Cercetatori spanioli, care au analizat fisele medicale a 1.778 de persoane, au descoperit ca acelea care consumau zilnic un pahar de vin aveau un risc cu 50% mai mic de a suferi de vene varicoase decat cele care beau mai putin - sau mai mult.
Va recomandam sa cititi si: