Traheita: forme, tratamente naturiste
- Afectiuni ORL -
Traheita constituie o inflamatie a mucoasei care captuseste interiorul traheei si se manifesta prin durere sau printr-o senzatie de arsura, localizata in zona sternului, tuse si expectoratie mucoasa sau mucopurulenta. Disconfortul care survine in zona sternala (senzatie de arsura etc.) poate fi cauzat si de alte afectiuni (de pilda hernia hiatala), insa prezenta tusei si a expectoratiei il vor ajuta pe medic in stabilirea diagnosticului.
Traheita asociata cu bronsita sau laringita survine din pricina frigului, a variatiilor bruste ale temperaturii exterioare ori a umiditatii, pe fondul unei imunitati deprimate. La fel, consumul unor produse foarte reci (bauturi racoritoare, inghetata), cu scaderea brusca a temperaturii interne, poate produce inflamatia cailor respiratorii, chiar si in plin sezon estival.
Formele de traheita
Precum raceala ori gripa, traheita poate aparea indiferent de anotimp si fara expunerea organismului la intemperii, datorita slabirii mecanismelor de aparare, combinata cu interventia virusilor sau bacteriilor. In alte imprejurari, la originea inflamatiei stau substantele cu efect iritant. Inhalarea acestor compusi, aflati cel mai adesea intr-o forma gazoasa, nu este absolut necesar sa fie una de durata foarte mare pentru a determina declansarea bolii. La fel ca si in cazul atacurilor virale, prin expunerea la substante cu proprietati iritante, sansele de aparitie ale inflamatiei mucoaselor cailor respiratorii sunt proportionale cu vulnerabilitatea particulara a organismului respectiv.In traheita, tusea poate fi atat uscata, cat si productiva. Alteori, afectiunea poate debuta printr-o tuse neproductiva si poate degenera, ulterior, intr-o tuse cu expectoratie abundenta.
Accesele de tuse pot fi atat de puternice incat pot provoca dureri toracice. In plus, frecventa lor mare poate perturba odihna nocturna. Formele virale ale traheitei pot avea o evolutie si o vindecare rapide, cu o durata totala a bolii de 3-5 zile. In schimb, traheita bacteriana, pe langa faptul ca necesita medicatie antibiotica, poate duce si la infectarea structurilor anatomice din vecinatate, cu aparitia bronsitei, respectiv a pneumoniei, atunci cand tratamentul nu este corespunzator.
Tratamente naturiste pentru traheita
Pentru tratamentul afectiunilor cailor respiratorii, fitoterapia descrie o lunga serie de remedii vegetale cu actiune antitusiva, expectoranta si antiinflamatoare. Pe toata durata infectiilor acute ale sistemului respirator (in special a traheitei) vom suplimenta, in dieta, aportul de produse precum: ceapa, usturoiul, prazul, hreanul, ridichea neagra, guliile, laptuca, scortisoara, smochinele, citricele, visinele sau zmeura. Hidratarea va fi asigurata cu ajutorul lichidelor calde.- Decoctul de ceapa are o actiune benefica in tusea seaca, dureroasa si epuizanta. In 500 ml de infuzie obtinuta din muguri de brad, fierbem 2 cepe si la urma adaugam 10 g de miere. Se beau 1 -2 cani pe zi.
- Infuzia de iarba grasa (Portulaca oleracea) este indicata in inflamatiile aparatului respirator. Se adauga 20 g de frunze la un litru apa clocotita, apoi se lasa acoperita 20 minute si se strecoara. Se administreaza cate 2-3 cani pe zi.
- Infuzia de asmatui (Anthriscus cerefolium) combate infectiile respiratorii. O preparam dintr-o lingurita de frunze sau seminte, adaugate la 250 ml de apa clocotita. Se infuzeaza timp de 15 minute. Se beau 2 cani pe zi. Din sucul de asmatui se pot consuma pana la 100 ml pe zi.
- Infuzia de levantica se prepara dintr-o lingurita de flori, adaugata la 250 ml de apa clocotita. Se infuzeaza 15 minute, apoi se strecoara. Vom consuma 1-2 cani pe zi.
- Infuzia din flori de nalba de padure si flori de soc, in parti egale, are o actiune emolienta si expectoranta. Adaugam o lingurita de amestec la 250 ml de apa clocotita si consumam cate 1-2 cani pe zi.
- Decoctul de iarba mare se prepara din 15 g de radacina maruntita, adaugata la 200 ml de apa. Se fierbe 15-20 minute si se iau 3-4 linguri pe zi. Planta are proprietati antiseptice, favorizeaza evacuarea secretiilor si calmeaza spasmele bronhice.
- Infuzia din cimbru de cultura calmeaza spasmele cailor respiratorii. Se adauga o lingurita de pulbere de planta la 250 ml de apa clocotita si se beau 2 cani de ceai pe zi.
- Decoctul de leustean se obtine dintr-o lingurita de pulbere din radacina uscata, adaugata la 200 ml apa. Se fierbe 10-15 minute la foc mic si se beau pana la trei cani pe zi.
- Uleiul esential de eucalipt se utilizeaza pentru inhalatii. Adaugam 10 picaturi de produs la 100 ml de apa fierbinte si inspiram aburii care se ridica, timp de cateva minute. Procedura se repeta de mai multe ori pe zi.
Va recomandam sa cititi si: Remedii naturiste contra laringitei
Foto: www.contraboli.ro