Postul poate fi o buna dieta pentru sanatate

 
Pregatirea pentru post; alimente de post; cum mananci dupa post
Postul poate fi o buna dieta pentru sanatate si te ajuta sa scapi de kilogramele nedorite. Pe langa latura religioasa, postul are darul de a curata organismul de toxine si de a il pregati pentru o alimentatie mai usoara si proaspata. Dupa ce toata iarna ne-am hranit cu multa carne si grasime pentru a face fata frigului, acum este timpul pentru un nou regim. Iar ca sa beneficiem din plin de vitamine si minerale, carnea, ouale si lactatele trebuie eliminate din dieta pentru o perioada.
  • Eficient pentru slabit. Desi multi spun ca se ingrasa in post, daca nu abuzezi de paine, paste, cartofi si iti faci un aliat din salate, scapi lesne de toxine, cel mai mare obstacol care te impiedica sa slabesti in mod normal. Asadar, doua beneficii intr-o singura cura! Odata cu eliminarea toxinelor, corpul functioneaza mai bine, metabolismul este eficient si surplusul de grasime este eliminat rapid. Toate verdeturile de sezon (de baza in acest post) sunt pline de vitamine, minerale si au putine calorii, dar si dezavantaje: sunt sarace in proteine si calciu, elemente de care organismul are nevoie si pe care trebuie sa le procuri din alte surse, dar tot vegetale.
  • Arma contra bolilor. Daca suferi de vreo afectiune, postul este un bun mod de a lupta mai aprig cu boala (in cazul in care ai acordul medicului), pentru ca alimentatia este un mijloc terapeutic de dezintoxicare, mecanism prin care organismul isi regleaza procesele metabolice. Nutritionistii recomanda sa tinem post cel putin trei zile pe luna pentru a scapa de toxine si a ne curata sangele si cate zece zile de doua ori pe an pentru a ajuta organismul sa isi intareasca sistemul imunitar. Ca tii tot postul sau doar o parte, beneficiile se vor vedea inclusiv pe ten, care va deveni luminos si tonic.
  • Avantaje ale sucurilor de legume si fructe: asigura un necesar energetic substantial (de exemplu, 500 ml suc de morcovi echivaleaza cu 700 de calorii); principiile active sunt mai usor digerabile fata de alimentele solide; efortul digestiv de asimilare este mic si pierderile de energie prin digestie sunt neglijabile; sunt adevarate concentrate de vitamine, fermenti, minerale, oligoelemente, acizi grasi, substante colorante active biologic; sunt bine suportate de bolnavi, fiind placute la gust.
  • Pregatirea pentru post. Daca inca nu ai inceput postul, ar fi bine ca in primele 2-3 zile sa consumi mai multe fructe si legume decat alte alimente si apoi sa treci doar pe vegetale. Pe tot parcursul postului, este recomandat sa consumi sucuri de legume, ceaiuri neindulcite si multa apa. Este un mod usor da a aduce satietate fara calorii.
  • Cele mai bune vegetale. Sucurile de legume sunt adevarate mine de sanatate, fara sa aduca multe calorii, precum cele de fructe. Salatele din legume crude se prepara rapid, sunt savuroase si satioase. Dar, cum nu toata lumea agreeaza acest fel de mancare, legumele se pot consuma preparate - de preferat, in baie de aburi sau la cuptor, pentru a isi pastra o cantitate cat mai mare de nutrienti.
  • Pretioasele postului. Ciupercile si soia sunt alimentele „verzi” care inlocuiesc carnea si lactatele. Au proteine vegetale de calitate, iar o alternativa buna a laptelui de vaca este cel de soia, orez, susan, hrisca, ovaz, pentru ca este bogat in calciu. Laptele de cocos, pe langa faptul ca este foarte bun la gust, contine mult fier, un alt element pe care il procuri mai greu din alimentatie in aceasta perioada.
  • Alimentul de baza. Ciupercile sunt un ingredient ideal pentru orice mancare de post. Se pregatesc usor, sunt gustoase si hranitoare si contin putine calorii. Crude (in salate), marinate (in ulei si otet), fierte (in ciulama) sau coapte, de ciuperci nu ne putem plictisi. Iar cand vrem sa ne rasfatam, putem alege ciupercile umplute sau o delicioasa pizza de post (cu ardei, ciuperci, vinete taiate marunt, sare, piper si mult sos de rosii). Truc: ca sa scapi de curatatul si spalatul ciupercilor, cumpara ciuperci conservate!
  • Cum mananci dupa post? Dupa intensul efort de dezintoxicare depus de intregul organism, rezervele consumate trebuie reimprospatate cu acelasi tip de preparate naturale. In primele 2-3 zile, se pot consuma alimente considerate „grele” si anume cele care contin principii nutritive bogate din punct de vedere calitativ si cantitativ, toate naturale: lactate, oua si ciuperci. Specialistii considera ca este necesara o perioada de refacere, in care se consuma cu precadere alimentele neprelucrate termic.
  • 3 reguli de aur: 1) sucurile de legume nu se combina cu cele de fructe; 2) pe timpul postului, nu se mesteca guma, pentru ca accelereaza digestia; 3) uleiul, de preferinta de masline, se adauga in cantitate mica, dupa ce este gata mancarea.
Stari neplacute...

Cand elimina toxinele, organismul reactioneaza intr-un mod nu tocmai placut. Pot aparea stari de oboseala, nervozitate, dureri de cap, ameteli, eruptii cutanate, diaree, urina inchisa la culoare, expectoratii, mirosul dezagreabil al pielii si un gust neplacut, dar si probleme de vedere sau auz. Nu trebuie sa intri in panica, ci sa ii lasi timp organismului sa se curete. Atenuezi toate aceste probleme consumand suc de lamaie, fiindca are proprietati antioxidante.

Foto: blog.bioplanetshop.ro


Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa