Cauzele imbolnavirii unei persoane

 
Cauzele imbolnavirii unei persoane

Iata o intrebare pe care si-o pune orice suferind. Oamenii stiu ca primul si cel mai important pas in orice lucru cu care te confrunti este sa afli cauza. Acest lucru te va ajuta sa rezolvi problema eficient si sa previi reaparitia ei. „De ce mi-a crescut tensiunea arteriala?”, „De ce mi s-a imbolnavit inima?” „De ce am dureri de cap?" „De unde vine reumatismul meu?” - iata intrebari importante care necesita un raspuns.

Boala nu vine niciodata fara o cauza. Organismul nostru functioneaza dupa anumite legi, iar boala apare din cauza nesocotirii acestor legi ale sanatatii. Multi incalca legile sanatatii din nestiinta si au nevoie de instruire. Altii au destule informatii, dar, din diverse motive, nu le aplica. Corpul omenesc nu este slab, ci, dimpotriva, are o mare rezistenta in fata agresiunilor si o mare capacitate de regenerare. In cele mai multe cazuri, va fi suficient sa se puna capat obiceiurilor rele pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, sanatatea sa fie restabilita.






Exista o mare putere care este neincetat la lucru in favoarea omului, pentru a-l sustine si a-l vindeca. Dumnezeu insusi este Cel care lucreaza zi de zi, ora de ora, clipa de clipa, pentru a ne tine in viata, pentru a ne zidi si reface. Cand oricare dintre partile corpului se imbolnaveste, incepe de indata un proces de vindecare; mecanisme naturale, prezente in noi, sunt puse la lucru pentru a restabili sanatatea. Insa puterea care lucreaza prin aceste mecanisme este puterea lui Dumnezeu. Toata puterea datatoare de viata este de la El. Cand cineva isi revine dupa o boala, Dumnezeu este Acela care il reface.

Agresiunile exterioare (evenimente stresante, poluare, microbi, radiatii) au, desigur, rolul lor in procesul de imbolnavire, dar nu sunt cauza principala. Un organism ingrijit corect va avea suficienta vigoare sa invinga toti acesti factori. Prin alegerile noastre putem favoriza vindecarea sau, dimpotriva, o putem impiedica. Atunci cand alegem sa avem un stil de viata sanatos, ne aliem cu Dumnezeu in lucrarea de vindecare.

Mancatul fara discernamant este adesea cauza imbolnavirii. In cazul multor persoane, bolile de care sufera sunt consecinta unor informatii gresite. Acesti pacienti cred cu tarie si aplica in viata lor sfaturi proaste, cum ar fi: „mancati putin si des”, „painea ingrasa”, „apa creste tensiunea”, „branza proaspata este un aliment de regim”. Astfel de persoane nu-si vor recapata sanatatea pana nu afla adevarul si nu fac o schimbare in viata lor.

Alimentatia este extrem de importanta pentru buna functionare a organismului nostru, deoarece corpurile noastre sunt constituite din alimentele pe care le consumam. Ar trebui alese acele alimente care furnizeaza cel mai bine elementele necesare construirii corpului. In aceasta alegere, apetitul (pofta) nu ghidati de este ghidul cel mai sigur. Prin aceste obiceiuri gresite de alimentatie, apetitul a devenit stricat. El cere adesea hrana care distruge sanatatea si provoaca slabiciune, in loc sa aduca tarie. De asemenea, nu ne putem conduce sigur dupa obiceiurile societatii. Boala si suferinta se intalnesc la orice pas, iar aceasta stare de lucruri scoate in evidenta faptul ca oamenii fac frecvent greseli, inclusiv in ce priveste alimentatia.

Nu as vrea ca cititorul sa ramana cu impresia ca alimentatia gresita este singura cauza a imbolnavirii. Legile sanatatii sunt mult mai multe si acopera fiecare domeniu al vietii. In primul rand, in domeniul fizic este cunoscut impactul semnificativ pe care il pot avea exercitiul fizic, folosirea apei, expunerea la lumina solara, cumpatarea, aerul curat si odihna. Exista, de asemenea, legi importante care guverneaza fiinta umana in domeniul psihic, spiritual si social.

Bibliografie: Pasi spre alimentatia ideala. Autor: dr. Ionel Bratu, medic specialist cardiolog.






Medicina informativa pe Facebook Medicina informativa pe Twitter Abonare prin RSS la Medicina informativa