Tratamentul minim invaziv al herniei de disc
Aproape 90% din populatie se confrunta cel putin o data cu un episod de durere de spate, astfel ca incidenta acestei patologii a devenit o problema recurenta si de o reala importanta pentru societatea moderna. Incadrandu-se in categoria afectiunilor degenerative ale coloanei vertebrale, hernia de disc se manifesta mai exact la nivelul discurilor aflate intre vertebrele coloanei si constituie una dintre cele mai serioase boli de natura neurologica, prin numarul mare de cazuri si prin intensitatea suferintei produse.
Aparut in anul 2011 in peisajul medical brasovean, Spitalul Sf. Constantin si-a castigat cu rapiditate reputatia pentru excelenta si profesionalismul serviciilor, ce a permis dezvoltarea cu succes a unor specializari medicale ce presupun un grad ridicat de complexitate a interventiilor. Printre acestea se numara si sectia de neurochirurgie, in cadrul careia tratamentul herniei de disc, in special cel minim invaziv, ocupa un loc important, pe langa celelalte patologii spinale si cranio-cerebrale. Condusa de Dr. Mihail Dancescu, medic primar neurochirurg, sectia de neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brasov asigura tratamentul medical complet pentru hernia de disc, de la investigatii, diagnostic, act operator, pana la ingrijirile postoperatorii.
Care sunt primele simptome ale herniei de disc?
„Cauzele instalarii herniei de disc sunt multiple, cel mai adesea fiind cauzata de predispozitia generala a oamenilor catre sedentarism si limitarea efortului fizic, traumatizarea discului in urma tensionarii puternice sau din cauza presiunii crescute la nivel lombar. In urma unor astfel de traumatisme sau chiar si din cauza procesului natural de imbatranire, discul intervertebral isi modifica pozitia obisnuita, acesta avand rolul fundamental de a absorbi socurile la care este supusa coloana vertebrala si de a asigura protectia acesteia. De aceea, debutul herniei de disc este adesea marcat de instalarea lombalgiei (a durerilor de spate).In functie de zona afectata, senzatia de durere se manifesta diferit. Daca este vorba de un disc intervertebral pozitionat la nivel lombar, durerea va radia in zona feselor, coapselor si picioarelor, in special sub genunchi. Daca discul se afla in partea superioara a coloanei vertebrale, in zona gatului, senzatia de durere se va manifesta la nivelul umerilor si bratelor. Mai mult, aceste dureri cresc progresiv in intensitate si sunt adesea insotite de senzatii de amorteala, furnicaturi sau slabiciune”, explica Dr. Mihail Dancescu, medic primar neurochirurg in cadrul Sectiei de Neurochirurgie a Spitalului Sf. Constantin din Brasov.
Nucleoplastia - noua procedura minim invaziva pentru tratamentul herniei de disc
In functie de stadiul de evolutie si complexitatea simptomelor, indicatiile terapeutice pentru hernia de disc incep, in prima faza, cu tratamentul medicamentos, bazat pe antiinflamatoare sau miorelaxante si progreseaza in majoritatea cazurilor cu interventiile neurochirurgicale. Vreme indelungata, procedurile neurochirurgicale au fost privite cu teama si reticenta, ceea ce a condus mai departe chiar si la evitarea acestora. Insa, odata cu aparitia conceptului de chirurgie spinala minim invaziva, aceste temeri nu mai sunt justificate. Nucleoplastia este o astfel de procedura minim invaziva, care se adreseaza in mod specific pacientilor cu hernie de disc.„Avantajul acestei metode de tratament este ca micsoreaza presiunea la nivelul discului intervertebral degenerat si scade tensiunea la care sunt supuse elementele nervoase din canalul rahidian, toate acestea fara ca pacientul sa sufere vreo incizie. Acest lucru inseamna disparitia senzatiilor de durere si, in acelasi timp, diminuarea semnificativa a posibilitatii aparitiei problemelor neurologice mai grave, precum pareza sau tulburarile de sensibilitate. Procedura de nucleoplastie dureaza aproximativ 20 de minute, iar perioada de spitalizare este de o zi, timp in care pacientul se poate odihni in salon, dupa care poate pleca acasa”, spune Dr. Mihail Dancescu.
Experienta de sute de cazuri de succes a medicului primar neurochirurg Mihail Dancescu a demonstrat ca rata de reusita a acestei metode de tratament este conditionata si de anumite criterii in selectia pacientilor: varsta acestora nu trebuie sa depaseasca 45 de ani, discul intervertebral sa nu contina fragmente libere migrate in canalul rahidian si sa nu prezinte simptome de deficit neurologic, precum pareza. Prin contrast, nereusita nu inseamna agravarea simptomelor, ci eventualitatea efectuarii unei discectomii clasice.
Avand la baza o rata de succes tot mai crescuta, riscuri mici, costuri reduse pentru pacient si posibilitatea recuperarii rapide, nucleoplastia este cu siguranta o procedura moderna, tot mai solicitata in tratamentul herniei de disc. In acest sens, Spitalul Sf. Constantin din Brasov, prin centrul sau de neurochirurgie condus de Dr. Mihail Dancescu, este o optiune demna de luat in calcul pentru pacientii din intreaga tara care au nevoie de consultatii de specialitate, diagnostic profesionist si tratament de ultima generatie pentru intreaga patologie vertebrala, dar si pentru afectiuni cranio-cerebrale.
Contact Spitalul Sf. Constantin
Adresa: Str. Iuliu Maniu, Nr. 49, Brasov
Telefon: 0268 300 300
Website: www.spitalulsfconstantin.ro
Facebook: facebook.com/spitalulsfconstantin
Adresa: Str. Iuliu Maniu, Nr. 49, Brasov
Telefon: 0268 300 300
Website: www.spitalulsfconstantin.ro
Facebook: facebook.com/spitalulsfconstantin
Foto: libertateapentrufemei.ro